DISTRIBUIȚI
Radio Chisinau

Fostul preşedinte georgian şi ex-guvernator al regiunii ucrainene Odesa, Mihail Saakaşvili, a cerut azil politic în Ucraina, a informat presa locală marţi, transmite agenţia Xinhua. 

Markian Galabala, avocatul lui Saakaşvili, a declarat reporterilor că politicianul, care anterior şi-a pierdut cetăţenia ucraineană, a prezentat documente oficiale Serviciului de Stat pentru Migraţie al Ucrainei în septembrie, solicitând azil.


Potrivit lui Galabala, cererea de azil înseamnă că Saakaşvili nu poate fi extrădat în Georgia în viitorul apropiat.

Saakaşvili, 49 de ani, a servit două mandate ca preşedinte al Georgiei între 2004 şi 2013. El a primit cetăţenia ucraineană în mai 2015 şi a fost numit guvernator al Odesei.

La 26 iulie a.c., preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a revocat cetăţenia ucraineană a lui Saakaşvili pentru presupuse informaţii false oferite în solicitarea de a primi paşaport ucrainean.

Pe 10 septembrie, Saakaşvili a intrat în Ucraina din Polonia, fără să prezinte documente poliţiştilor de frontieră. Sute de susţinători au rupt cordonul poliţiştilor de frontieră şi al forţelor de securitate şi l-au însoţit în Ucraina.

Poliţia Naţională a Ucrainei a deschis o procedură penală împotriva lui Saakaşvili şi susţinătorilor săi în legătură cu trecerea ilegală a frontierei.

La 5 septembrie, Procuratura Generală a Georgiei a cerut Kievului să ia măsuri pentru extrădarea lui Saakaşvili.

În Georgia, Saakaşvili se confruntă cu acuzaţii de corupţie, abuz de putere şi delapidare.