DISTRIBUIȚI
The Logical Indian

Fostul preşedinte columbian Juan Manuel Santos, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a recunoscut vineri că mii de civili au fost executaţi sumar de militari puşi sub presiune pentru a obţine rezultate în lupta împotriva fostei gherile FARC, relatează AFP, potrivit agerpres

„Nu am nici cea mai mică îndoială că păcatul originar, care a permis practic aceste atrocităţi, au fost presiunea pentru a face victime” şi „recompensele” aferente, a declarat fostul preşedinte de dreapta (2010-2018) în cadrul unei audieri voluntare în faţa Comisiei Adevărului din Columbia.


Citește și : O nouă tranșă de doze de vaccin împotriva COVID-19, donate de România, au ajuns la Chişinău

Această comisie anchetează conflictul de o jumătate de secol împotriva fostei gherile marxiste Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC). Ea a fost creată în cadrul acordului de pace din 2016, susţinut de Santos şi care a condus la dezarmarea rebelilor.

Juan Manuel Santos a fost anterior ministru al Apărării în timpul fostului preşedinte radical de dreapta Alvaro Uribe (2002-2010), sub mandatul căruia au fost executaţi mii de civili, prezentaţi ca luptători de gherilă ucişi în luptă.

Emoţionat în timpul audierii sale, Santos le-a cerut iertare familiilor victimelor.

„Le cer iertare tuturor mamelor, tuturor apropiaţilor victimelor acestei orori, din adâncul inimii mele. Fie ca aşa ceva să nu se mai întâmple”, a insistat el.

Jurisdicţia Specială pentru Pace (JEP), care judecă cele mai grave crime ale conflictului împotriva FARC, a stabilit în februarie că cel puţin 6.402 civili au fost ucişi de militari între 2002 şi 2008, adică de trei ori mai mulţi decât estimările oferite până acum de Parchet.

Dezvăluirea acestor ‘falşi pozitivi’, în jargon militar, a fost unul dintre cele mai mari scandaluri în care a fost implicată armata columbiană în timpul confruntării cu rebelii de extremă-stânga.

Militarii ţineau socoteala luptătorilor de gherilă şi traficanţilor de droguri ucişi, iar aceste rezultate „pozitive” le aduceau medalii, permisii şi promovări. Mii de morţi erau de fapt civili ucişi cu sânge rece.

Juan Manuel Santos a spus că este o „pată de neşters pe onoarea armatei, care are toate motivele să se laude, dar care trebuie să aibă de asemenea forţa de spirit să recunoască adevărul şi să ceară iertare”.

Fostul preşedinte a declarat că a fost informat despre crimele comise de armată de la preluarea funcţiei de ministru al Apărării în 2006, dar a minimalizat credibilitatea acestor acuzaţii, înainte de a primi semnale de la Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului şi de la Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.