DISTRIBUIȚI
Trendolizer

Fostul preşedinte columbian Alvaro Uribe a decis marţi să renunţe la mandatul său în Senatul ţării după ce a fost plasat în arest la domiciliu în cadrul unei anchete privind acuzaţii de influenţare a martorilor, informează miercuri dpa, scrie agerpres.

Ancheta împiedică ”orice aşteptare de a putea reveni în Senat”, a explicat Uribe într-o scrisoare postată pe Twitter, acuzând Curtea Supremă de la Bogota că a fost arestat în absenţa unor dovezi suficiente.


Citește și : Situația pandemiei de COVID-19 în Franţa

Unul dintre cei mai influenţi şi controversaţi politicieni columbieni, Alvaro Uribe – care a deţinut funcţia de preşedinte între 2002 şi 2010 – este suspectat că a exercitat presiuni şi a oferit bani unor martori pentru a nu face declaraţii despre faptul că el şi familia sa ar fi avut legături cu grupări paramilitare.

Aceste grupări au jucat un rol important în timpul conflictului armat care a durat câteva decenii din Columbia. Un acord de pace a fost semnat cu formaţiunea de gherilă FARC în 2016, dar conflictul cu gruparea de gherilă ELN nu este deocamdată încheiat.

Alvaro Uribe este considerat un adevărat mentor al actualului preşedinte Ivan Duque, care l-a apărat public pe fostul şef al statului columbian şi a fost criticat pentru un presupus amestec în activitatea sistemului judiciar.

Citește și : Italia a raportat 403 cazuri noi de coronavirus şi cinci decese în ultimele 24 de ore

De altfel, la aflarea veştii că Uribe a renunţat la mandatul de senator, Duque a comentat că, prin demersul fostului preşedinte, Columbia pierde unul dintre cei mai buni legiuitori, însă cu toate acestea ”moştenirea sa va fi de neşters”, potrivit EFE. Duque a scris marţi pe Twitter că a avut ”marea onoare de a lucra” cu Uribe în Senat şi că a fost martorul ”iubirii sale pentru Columbia, dăruirii sale pentru cei mai vulnerabili şi a angajamentului său de a construi o ţară mai bună”.

Cazul Uribe a determinat partidul Centrul Democrat să propună o controversată reformă a justiţiei, care în opinia criticilor are drept scop să împiedice anchete similare în dosare sensibile.