DISTRIBUIȚI
EA daily

Fostul preşedinte armean Serj Sargsyan a fost ales marţi premier de către Parlament, în pofida protestelor organizate în ultimele zile la Erevan, capitala acestei foste republici sovietice, relatează AFP, potrivit agerpres.

Candidatura sa, propusă de Partidul Republican la putere, a fost susţinută de 77 de deputaţi, în timp ce 17 deputaţi au votat împotrivă.


Citește și : Parlamentul European adoptă raportul Dacianei Sârbu, referitor la politicile de mediu

„Pentru a trăi într-o Armenie prosperă, într-o ţară în care domneşte legea, trebuie ca vulcanii latenţi să nu erupă. Iar vulcanii nu erup dacă nu sunt încurajaţi să o facă”, a declarat Serj Sargsyan în Parlament, înainte de vot.

Serj Sargsyan, care şi-a încheiat în martie cel de-al doilea şi ultim mandat de preşedinte, revine astfel la conducerea ţării, unde puterile preşedintelui au devenit mai curând protocolare de la reforma constituţională din 2015 care a transformat Armenia în republică parlamentară, în timp ce puterea executivă reală este acum în mâinile premierului.

Demonstraţii conduse de politicianul de opoziţie Nikol Pashinyan, membru al Parlamentului federal, au loc de mai multe zile la Erevan, unde au fost blocate şoselele principale.

Manifestanţii, care au mărşăluit marţi dimineaţă la Erevan la apelul lui Nikol Pashinyan şi care au blocat accesul la Ministerul de Externe, la Serviciul Fiscal şi la Banca Centrală, au promis să organizeze o manifestaţie de amploare în cursul serii.

Citește și : Siria : Un nou acord de evacuare a ‘aproape o mie de combatanţi’ din Doumeir (agenția Sana)