DISTRIBUIȚI
Yeni Akit Gazetesi

Fostul preşedinte al Kârgâzstanului Askar Akaev, dat în urmărire internaţională pentru un caz de corupţie, a fost transferat luni în capitala Bişkek, după ce a stat în exil la Moscova, relatează agenţia EFE, scrie agerpres

În vârstă de 76 de ani, Askar Akaev a condus Kârgâzstanul din anul 1990, încă dinaintea destrămării URSS, până în 2005, când a fost înlăturat de la putere şi s-a autoexilat la Moscova.


Citește și : Papa Francisc îşi reia audienţele generale

El este acuzat într-un dosar de corupţie legat de exploatarea minei de aur de la Kumtor.

Potrivit fostului premier Felix Kulov, Akaev a revenit în ţară în mod voluntar şi s-a arătat dispus să colaboreze în anchetă, după ce actualul preşedinte Sadir Japarov ”s-a arătat generos şi i-a dat fostului preşedinte posibilitatea să revină” în Kârgâzstan.

Askar Akaev a fost deja interogat de Comitetul Statal pentru Securitate Naţională (CESN). ”Sunt dispus să povestesc cum a fost gestionat proiectul Kumtor şi în ce scop. Am venit să cooperez, să ajut investigaţia”, a declarat el în faţa presei la ieşirea de la audieri şi a mulţumit autorităţilor că i-au oferit posibilitatea să se întoarcă în ţară.

Citește și : Numărul 2 al unui partid danez anti-UE este anchetat pentru fraudă cu fonduri europene