Fostul ministru portughez al apărării, José Alberto Azeredo Lopes, a anunţat vineri că este investigat pentru disimularea unei stranii afaceri de furt de armament care l-a costat şi postul din guvern, transmite AFP, scrie agerpres.
Mai mulţi responsabili ai poliţiei militare şi jandarmeriei portugheze au fost interpelaţi anul trecut la sfârşitul lunii septembrie în dosarul ”Tancos”, numele bazei militare de unde dispăruseră arme şi muniţii, ei fiind suspectaţi să au orchestrat recuperarea acestora cu autorii furtului care sperau astfel să scape de consecinţele legale ale faptei lor.
Citește și : Macron, gest de reconciliere cu jurnaliștii: nu va desfiinţa sala presei din Palatul Elysee
La sfârşitul lunii iunie 2017, persoane necunoscute au pătruns într-un depozit de armament al cazărmii ”Tancos”, în zona centrală a Portugaliei, de unde au sustras 150 de grenade de mână, 44 de rachete antitanc, 18 grenade lacrimogene şi 1.450 de cartuşe. În urma unui apel anonim, o parte din acest arsenal a fost recuperat de pe un teren la circa 20 de kilometri de respectiva unitate militară.
În total 24 de persoane sunt cercetate în acest dosar. Ministrul Azeredo Lopes a demisionat în octombrie din guvernul socialist de la Lisabona, negând totodată că ar fi avut vreo implicare într-o ”operaţiune de disimulare”.
Citește și : Noi probleme pentru Salvini: Nava unui ONG german cu 65 de migranţi la bord se îndreaptă spre Italia