DISTRIBUIȚI
avaz

Un fost general bosniac, Atif Dudakovic, a fost inculpat la Sarajevo pentru crime împotriva umanităţii, comise în special contra sârbilor în timpul conflictului intercomunitar din Bosnia dintre anii 1992 şi 1995, a anunţat joi Parchetul bosniac, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Dudakovic (64 de ani) şi alte 16 persoane sunt suspectate de comiterea unor ‘crime contra umanităţii, printre care uciderea a peste 300 de persoane, de persecuţii şi rele tratamente aplicate civililor’, relevă un comunicat al Parchetului de la Sarajevo. Aceste victime erau ‘în principal civili în vârstă şi prizonieri de război’.


Citește și : SUA au dispus suspendarea tuturor zborurilor interne şi internaţionale cu avioanele de vânătoare F-35

Acuzaţii fac parte din Corpul 5 de armată din Bosnia care opera în vestul ţării, într-o regiune încercuită de forţele sârbe din Bosnia şi Croaţia.

De asemenea, ei sunt acuzaţi de distrugerea a 38 de biserici ortodoxe şi de alte lăcaşuri religioase.

Actul de inculpare contra generalului Arif Dudakovic evocă, de asemenea, crime contra bosniacilor comise în localităţile Bihac şi Cazin.

Citește și :  Cazul Khashoggi: Turcia neagă implicarea unor anchetatori americani

Doi foşti şefi de Stat Major ai armatei bosniace, Rasim Delic şi Sefer Halilovic, au fost judecaţi de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY). În 2008, Delic a fost condamnat la trei ani de închisoare în primă instanţă. El a decedat în aprilie 2010, înainte de a contesta în apel decizia. Sefer Halilovic a fost achitat în noiembrie 2005.

Conflictul intercomunitar din Bosnia (1992-1995) s-a soldat cu aproximativ 100.000 de morţi şi peste două milioane de refugiaţi şi persoane strămutate.