DISTRIBUIȚI
Twitter

Fostul director CIA John Brennan l-a acuzat pe preşedintele american Donald Trump că i-a retras autorizaţia de acces la secrete în domeniul apărării pentru a-i speria pe criticii săi şi a muşamaliza o anchetă cu privire la legăturile sale cu Rusia, relatează AFP, scrie news.ro .

Într-un editorial extrem de dur, publicat în ediţia de joi a ziarului The New York Times, Brennan denunţă această decizie, anunţată cu o zi înainte de Casa Albă, drept o decizie ”politică”.


Citește și : Ungaria: Fundaţia Open Society a lui George Soros îşi încheie activitatea pe 31 august

”În mod clar, domnul Trump vrea cu orice preţ să se protejeze şi să protejeze persoane apropiate lui”, afirmă Brennan, care vede în acest lucru ”o tentativă de a reduce la tăcere prin a inspira frică altora care ar îndrăzni să-l sfideze”.

Fostul oficial de rang înalt, care a fost până în ianuarie 2017 gardianul secretelor Statelor Unite, a respins declaraţii ale lui Trump potrivit cărora echipa sa de campanie nu a acţionat împreună cu Rusia cu scopul de a obţine victoria în alegerile prezidenţiale din 2016.

”Ca domnul Trump să pretindă că nu a existat o complicitate sunt, pe scurt, lături”, a declarat el.

”Singurele probleme care rămân sunt să aflăm dacă această complicitate care a avut loc este un complot susceptibil să constituie o infracţiune penală, dacă a existat o obstrucţionare a justiţiei în vederea acoperirii unei complicităţi sau unui complot şi câţi membri din «SARL Trump» au încercat să escrocheze Guvernul spălând bani şi ascunzând mişcări financiare care intrau în buzunarele lor”, a adăugat el.

Afirmaţiile lui Brennan sunt de o virulenţă fără precedent, în pofida faptului că numeroşi oficiali, inclusiv el, l-au criticat pe preşedinte după ce a preluat puterea.

Un procuror special, Robert Mueller, anchetează cu privire la un amestec rus în alegerile prezidenţiale din 2016 şi la o posibilă complicitate între Moscova şi echipa de campanie a lui Donald Trump.

Citește și : Cutremur de 5,2 grade în sudul Italiei

”Astăzi, mai mult ca niciodată, este de cea mai mare importantă ca procurorul Robert Mueller şi echipa sa de anchetatori să poată să-şi încheie munca fără interferenţe, pentru ca americanii să primească răspunsurile pe care le merită”, a conchis John Brennan.

Într-un interviu acordat The Wall Street Journal (WSJ) miercuri, Trump a recunoscut că decizia sa cu privire la retragerea autorizaţiei la secrete în domeniul apărării lui Brennan are legătură cu ancheta rusă.

”Eu numesc asta vânătoare de vrăjitoare trucată, asta este o farsă”, a declarat locatarul Casei Albe, referindu-se la anchetă.

”Eu cred, aşadar, că este un lucru pe care trebuia să-l fac”, a spus el.