DISTRIBUIȚI
dpa

Fosta şefă a diplomaţiei austriece Karin Kneissl, care a dansat un vals cu preşedintele rus Vladimir Putin în 2018, a părăsit consiliul de administraţie al Rosneft, anunţat luni gigantul petrolier rus, potrivit AFP şi agerpres.

Vineri, compania a anunţat plecarea fostului cancelar german Gerhard Schröder, aflat sub focul criticilor odată cu ofensiva rusă din Ucraina din cauza apropierii sale de preşedintele rus, precum şi a lui Matthias Warnig, care şi-a început cariera în sferele de putere ale fostei Republici Democrate Germane comuniste.


Citeşte şi: Hillary Clinton A APROBAT diseminarea în presă a acuzațiilor privind aşa-zisele legături ale lui Trump cu Rusia – Black News

Conform Rosneft, Karin Kneissl, care a fost numită în martie 2021 în consiliul de administraţie al companiei, apoi confirmată în funcţie în iunie acelaşi an, a prezentat o scrisoare de demisie care a intrat în vigoare de vineri.

Desemnată de partidul de extremă-dreapta FPÖ la conducerea diplomaţiei austriece, post pe care l-a ocupat între decembrie 2017 şi mai 2019, ea l-a invitat pe Putin la nunta sa în timp ce ţara ei asigura preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.

Media apropiate de Kremlin au publicat imagini, care au făcut înconjurul lumii, cu mireasa dansând cu preşedintele rus, pe care ea l-a recompensat cu o reverenţă profundă.

În martie anul acesta, presa austriacă a dezvăluit că Putin, ca semn de mulţumire pentru invitaţia la nuntă, i-a oferit lui Karin Kneissl cercei de aur alb ornaţi cu safire, estimaţi la 50.000 de euro.

Respectivele bijuterii se află în prezent în rezervele guvernului, care le-a recuperat în februarie 2020, a transmis atunci pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe.

Citeşte şi: Cel puţin şapte morţi după declanşarea unui incendiu pe un feribot în Filipine – Black News

Vineri, fostul ministru de externe a spus pentru AFP că nu a părăsit Rosneft din martie pentru a-şi „respecta” obligaţia unui mandat de un an.

„În martie, nu am demisionat deoarece nu este stilul meu să părăsesc barca în mijlocul furtunii”, a afirmat ea.

Însă „compania” a fost informată „din martie că nu mai sunt disponibilă pentru viitoare alegeri”, a dat asigurări Karin Kneissl.