DISTRIBUIȚI
HotNews

Forţele ucrainene au respins trupele ruse şi au recâştigat controlul asupra unei porţiuni din frontiera cu Rusia, în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei, au anunţat luni autorităţile de la Kiev, potrivit agerpres

„Batalionul 227 al brigăzii 127 de apărare teritorială din forţele armate de la Harkov i-a alungat pe ruşi şi s-a instalat la frontieră”, a precizat Ministerul ucrainean al Apărării pe pagina sa de Facebook.


Citește și : Putin: Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO nu este o problemă pentru Rusia

„Suntem mândri de soldaţii noştri care au restabilit tabla indicatoare de la frontieră. Le mulţumim tuturor celor care, cu riscul vieţii, eliberează Ucraina de invadatorii ruşi”, a transmis la rândul său pe Telegram guvernatorul regiunii Harkov, Oleg Sinegubov.

Consilierul prezidenţial ucrainean Oleksii Arestovici afirmase cu o zi înainte că trupe ruseşti sunt transferate spre sud-est din regiunea Harkov în Lugansk, în partea de est a teritoriului ucrainean cunoscută ca Donbas, pentru a ocupa oraşul Severodoneţk.

„Pentru a obţine o victorie aparentă, inamicul se concentrează asupra a două obiective: fie să avanseze spre frontierele regiunii Lugansk (…) fie să cucerească Severodoneţul”, a arătat guvernatorul regiunii Lugansk, Serghei Gaidai, într-o înregistrare video distribuită pe Telegram.

Forţele ruse ar putea încerca să ocupe teritorii aflate încă sub control ucrainean, a explicat oficialul. O parte din regiunea respectivă era controlată din 2014 de secesioniştii pro-ruşi, reaminteşte AFP. Severodoneţk este acum capitala administrativă a părţii din Lugansk controlate de Ucraina.

Autorităţile ucrainene au mai comunicat că în ultimele 24 de ore rachetele ruseşti au ucis zece oameni – şase în regiunea Doneţk din est, doi în cursul atacului asupra unui spital din Severodoneţk şi doi la Nikolaev, în sud. În Doneţk s-au înregistrat şi 12 răniţi, iar la Severodoneţk alţi nouă.

Citește și : Germania menţine OBLIGATIVITATEA măştii în aeroporturi şi aeronave

Potrivit poliţiei, bombardamentele ruse au lovit localităţile Mariupol, Avdeevka, Toreţk, Liman, Soledar, Zalizne, Bahmut, New York, Dibrova şi Bahmuţke. Au fost distruse 36 de instalaţii civile, printre care mai multe clădiri de locuinţe, o moschee, o uzină şi o cafenea.

La Nilolaev, viceprimarul Andrii Moskalenko a vorbit şi despre un atac informatic rus în urma căruia au fost sustrase vineri fişere ale municipalităţii, publicate ulterior pe canale de Telegram ale „inamicilor”.