Forţele ucrainene au lovit de peste 30 de ori o bază rusă în Melitopol, oraş din sudul Ucrainei ocupat de forţele ruse, a anunţat duminică primarul exilat al localităţii, Ivan Fedorov, transmite Reuters, potrivit agerpres.
Agenţia de presă rusă RIA a relatat că forţele ucrainene au atacat zona în care se află aeroportul din Melitopol, dar nu a precizat dacă aerodromul a fost lovit.
Reuters menţionează că nu a putut verifica informaţiile din surse independente.
Pe de altă parte, Statul Major general al armatei ucrainene a recunoscut că trupele ruse au făcut progrese în oraşul Lisiceansk, din estul Ucrainei, relatează dpa.
„În regiunea Doneţk, ocupanţii se concentrează pe consolidarea poziţiilor lor în oraşele Lisiceansk şi Verhoniokamianka”, a transmis duminică Statul Major general ucrainean.
Liderul ucrainean al administraţiei militare din Lugansk, Serhii Gaidai, a confirmat pe canalul său de Telegram că trupele ruse ”au făcut o breşă în districtul Lisiceansk”.
Nu este clar dacă unităţi ale armatei ucrainene au mai rămas în oraş, notează dpa.
Citește și : Numărul cazurilor de COVID-19 din M.Britanie a crescut cu mai mult de jumătate de milion într-o săptămână
Separatiştii proruşi au anunţat încă de sâmbătă capturarea oraşului Lisiceansk, în timp ce Kievul a afirmat că oraşul de importanţă strategică se află în continuare sub controlul său.
Lisiceansk ar fi ultimul mare oraş controlat de ucraineni din regiunea Lugansk, după căderea oraşului Severodoneţk.