DISTRIBUIȚI
Al Jazeera

Forţele separatiste din Yemen au cucerit duminică sediul provizoriu al guvernului yemenit din oraşul de sud Aden, al doilea ca mărime din această ţară, după confruntări sângeroase cu armata loialistă, potrivit unor surse securitare citate duminică de AFP.

Aceste lupte s-au soldat cu cel puţin şase morţi şi zeci de răniţi, potrivit aceloraşi surse, conform agerpres.


Într-o declaraţie, premierul Yemenului, Ahmed ben Dagher, a denunţat „lovitura în forţă” a separatiştilor şi i-a cerut coaliţiei aflate sub comandament saudit, prezentă în oraş, să intervină pentru a evita haosul.

Citește și : Pierre Moscovici : „Dacă britanicii vor să se răzgândească privind Brexit-ul, acest lucru ar fi binevenit”

Sudul Yemenului era un stat independent înainte de fuziunea sa cu Nordul, în 1990.

Confruntări cu arme grele continuau în după-amiaza zilei de duminică în mai multe cartiere ale oraşului portuar Aden, unde şcoli şi magazine au fost închise de la primele ore ale dimineţii.

Incidentele au izbucnit după ce unităţi ale armatei loialiste a preşedintelui Abd Rabbo Mansour Hadi au încercat să-i împiedice pe manifestaţii separatişti să intre în oraş pentru a cere plecarea guvernului, potrivit surselor securitare. Confruntările au avut loc între militari guvernamentali şi forţe de securitate favorabile mişcării secesioniste din sud.

Civili se numără printre victime, precizează surse medicale.

Fostul guvernator al Adenului, Aidarous al-Zoubaidi, destituit în aprilie 2017 de Hadi, a anunţat în mai înfiinţarea unui Consiliu de tranziţie în sud, sub preşedinţia sa, pentru „a conduce provinciile din sud şi a le reprezenta în interiorul şi exteriorul ţării”. Manifestaţia de duminică a fost organizată de această instanţă.

Emiratele Arabe Unite au intervenit în conflict şi susţin o forţă denumită „Centura de securitate”, care sprijină Consiliul de tranziţie al lui Zoubadi.

Mişcarea sudistă (separatistă) este foarte puternică, iar de anul trecut relaţiile sale s-au tensionat puternic cu guvernul care s-a repoziţionat la Aden după ce a fost alungat în septembrie 2014 din capitala Sanaa, cucerită de rebelii houthi susţinuţi de Iran.