DISTRIBUIȚI
captura YouTube

Parlamentul Kurdistanului irakian a votat marţi în favoarea amânării cu opt luni a alegerilor legislative ce erau prevăzute să aibă loc la 1 noiembrie şi urmează să anunţe în viitorul apropiat noua dată a alegerilor prezidenţiale ce trebuiau să aibă loc în aceeaşi zi, informează AFP. 

Acest vot intervine la o lună după organizarea unui referendum pentru independenţă care a provocat o criză fără precedent între Erbil şi autorităţile federale.


Recent, Bagdadul a desfăşurat trupe în numeroase zone ce se aflau de ani de zile sub controlul combatanţilor kurzi peshmerga.

‘Parlamentul Kurdistanului a decis în timpul sesiunii sale să amâne cu opt luni alegerile parlamentare din regiunea autonomă’, a declarat pentru AFP Bahzad Zebari, deputat din partea Uniunii Islamice a Kurdistanului.

La rândul său, Farsat Sofi, deputat din partea Partidului Democrat al Kurdistanului (PDK al lui Massoud Barzani), a declarat pentru AFP că ‘parlamentul va decide data alegerilor’ legislative şi prezidenţiale.

Totodată, a adăugat Zebari, ‘parlamentul a decis să îngheţe activităţile Preşedinţiei Kurdistanului’.

Această instanţă îi reuneşte pe preşedintele kurd Masoud Barzani, liderul partidului Democrat al Kurdistanului (PDK), pe vicepreşedintele său Kosrat Rassoul, membru al Uniunii Patriotice a Kurdistanului (UPK), rivalul istoric al PDK, precum şi pe şeful cabinetului prezidenţial Fouad Hussein.

Mandatul lui Barzani, primul şi unicul preşedinte ales al regiunii autonome din nordul Irakului, a expirat în 2013. El a fost prelungit cu doi ani, apoi a continuat în haosul creat de ascensiunea fulgerătoare a grupării Stat Islamic (SI) în 2014.

Îngheţarea activităţilor Preşedinţiei şi faptul că mandatul său nu a fost prelungit încă o dată de parlament pun capăt prerogativelor lui Barzani.

În conformitate cu textele de lege din Kurdistan, el este cel care a decis calendarul alegerilor generale din 1 noiembrie. Nu va mai fi cazul, după votul de marţi, au explicat mai mulţi parlamentari, care subliniază că de acum parlamentul este cel care va anunţa noul calendar electoral.