DISTRIBUIȚI
infoprut.ro

Economia zonei euro se confruntă cu riscuri în creştere din direcţia tensiunilor comerciale, Brexitului şi Italiei, a apreciat joi Fondul Monetar Internaţional în raportul său anual publicat la finalul consultărilor pe Articolul IV, în care se declară favorabil planurilor Băncii Centrale Europene de a introduce noi stimulente, transmite Reuters, potrivit agerpres.

În acest raport, Fondul susţine că planurile BCE de a menţine o politică monetară relaxată sunt „vitale” în condiţiile în care zona euro se confruntă cu o „o perioadă prelungită de creştere economică şi inflaţie anemică”.


Citește și : Trump găzduieşte la Casa Albă un ‘summit’ pentru a denunţa ‘reaua credinţă’ a reţelelor de socializare

Potrivit estimărilor FMI, economia zonei euro va încetini până la 1,3% în acest an, după un avans de 1,9% în 2018, urmând să îşi revină uşor până la o creştere de 1,6% în 2020. Prognozele FMI sunt uşor mai bune decât cele publicate miercuri de Comisia Europeană, Executivul UE, potrivit căreia zona euro va înregistra o creştere de 1,2% în acest an şi un avans de 1,4% în 2020.

Cu toate acestea, Fondul avertizează că riscurile se înmulţesc ca urmare a tensiunilor comerciale globale, a incertitudinii referitoare la modul în care se va face ieşirea Marii Britanii din UE şi a vulnerabilităţii provocate de datoria mare a Italiei, din care o mare parte este deţinută de băncile italiene. Deşi randamentele pentru obligaţiunile italiene au scăzut recent, o modificare a sentimentului pieţelor nu poate fi exclusă. O astfel de modificare ar putea forţa Guvernul Italiei să adopte măsuri de înăsprire fiscală şi există riscul răspândirii şi la alte ţări din zona euro, susţine FMI.

Citește și : Sancțiuni americane împotriva agenției militare de contrainformații din Venezuela

De asemenea, FMI prognozează că inflaţia în zona euro va rămâne departe de ţinta de 2% a BCE, cel puţin până în 2022, preconizând o rată a inflaţiei de 1,3% în acest an, în linie cu estimările BCE. „Ratarea ţintei de inflaţie impune o politică monetară relaxată prelungită” susţine FMI, care a salutat planurile BCE de a menţine costul creditului la un nivel redus.

În cazul unei noi înrăutăţiri a aşteptărilor privind inflaţia, FMI susţine că ar putea fi nevoie de noi măsuri de relaxare, iar acestea ar putea include un nou program de achiziţie de active.