DISTRIBUIȚI

Ahmad Massoud, fiul cunoscutului comandant de război Ahmed Shah Massoud, asasinat în 2001 de reţeaua teroristă Al Qaida, a lansat luni un apel către concetăţenii săi de a i se alătura în efortul de rezistenţa împotriva talibanilor, care se află în plin proces de preluare a puterii în Afganistan, cerându-le totodată ”prietenilor libertăţii” din străinătate să-i ajute ţara, relatează AFP, potrivit agerpres.

Într-un editorial publicat de revista franceză La Regle de jeu, întemeiată de scriitorul Bernard-Henry Levy, Ahmad Massoud – fiul eroului rezistenţei mujahedinilor împotriva invaziei sovietice, care apoi a luptat împotriva talibanilor – afirmă că doreşte să preia stindardul luptei tatălui său pentru libertate, în timp ce ”tirania triumfă în Afganistan”.


Citeşte şi: Victoria talibanilor în Afganistan TERFELEŞTE profund imaginea Americii – Black News

”Camarazii mei de arme şi eu personal ne vom da sângele împreună cu toţi afganii liberi care refuză sclavia şi pe care îi chem să mi se alăture în bastionul nostru Panjshir, ultima regiune liberă a ţării noastre în agonie”, se adresează el afganilor ”din toate regiunile şi din toate triburile”.

El consideră că ”în pofida dezastrului total”, ”încă nu totul este pierdut”.

”Noi afganii suntem în situaţia Europei din 1940”, afirmă el în acest text, citându-l pe Winston Churchill şi generalul Charles de Gaulle pentru a pleda cauza rezistenţei în special pe lângă occidentali: ”Mă adresez vouă tuturor, în Franţa, în Europa, în America, în lumea arabă, în alte părţi, tuturor celor care ne-aţi ajutat atât de mult în lupta noastră pentru libertate împotriva sovieticilor în trecut, împotriva talibanilor în urmă cu 20 de ani: ne veţi ajuta din nou, dragi prieteni ai libertăţii, aşa cum aţi făcut-o în trecut? Încrederea noastră în voi, în pofida trădării unora, este mare”.

Citeşte şi: Serbia autorizează a treia doză de vaccin anti-COVID-19 – Black News

”Fiţi, prieteni ai libertăţii, cât mai mulţi alături de noi”, declară el în acest apel pentru susţinerea rezistenţei adresată afganilor care au rămas în ţară, la fel şi celor din străinătate şi occidentalilor.

În ajun, Ahmad Massoud, care a condus formaţiunea politică denumită ”Frontul pentru rezistenţă” ”l-a implorat” pe Bernard-Henri Lévy să intervină ”pe lângă Paris” pentru a obţine sprijinul Franţei.