DISTRIBUIȚI
Reuters

Fiul jurnalistei malteze anti-corupţie Daphne Caruana Galizia, ucisă luni în explozia unei bombe plasate sub maşina ei, a acuzat guvernul de complicitate la această crimă, informează agenţia de presă AFP, potrivit agerpres.

‘Sunteţi complici, sunteţi responsabili de aceasta’, a scris pe Facebook la adresa autorităţilor Matthew Caruana Galizia, membru al Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţii (ICIJ).


El l-a criticat pe premierul laburist Joseph Muscat şi anturajul acestuia, acuzându-i că au umplut guvernul, poliţia şi tribunalele de ‘escroci’.

Daphne Caruana Galizia, în vârstă de 53 de ani, aflată la originea acuzaţiilor de corupţie care au provocat alegeri anticipate în iunie în Malta, a fost ucisă într-o puternică deflagraţie în urma căreia autoturismul său a fost propulsat pe un teren vecin.

‘Nu voi uita niciodată cum alergam în jurul vâlvătaiei de pe câmp, încercând să deschid uşa în timp ce claxonul continua să sune (…). M-am uitat pe jos şi am văzut bucăţi din mama mea peste tot în jur’, a povestit Matthew Caruana Galizia.

‘Iată cum arată un război şi trebuie ca acest lucru să se ştie. (…) Suntem un popor în război împotriva statului şi a crimei organizate, care nu se disting unul de celălalt’, a adăugat el.

Luni seara, mii de persoane s-au reunit spontan, cu lumânări în mână, la Sliema, lângă La Valletta, pentru a aduce un omagiu fostei jurnaliste, devenite, potrivit publicaţiei Politico, ‘un WikiLeaks întreg într-o singură femeie’.

De altfel, Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, şi-a exprimat deja indignarea pe Twitter, promiţând o recompensă de 20.000 de euro pentru orice informaţie ce ar duce la condamnarea asasinilor jurnalistei.

Caruana Galizia a lucrat ca publicist la mai multe instituţii media din Malta, dar era cunoscută mai ales pentru blogul în care a denunţat mai multe cazuri de corupţie.

La începutul lunii iunie, Partidul Muncii condus de Joseph Muscat, la putere din 2013, a obţinut victoria în alegerile legislative anticipate convocate în urma unei serii de scandaluri în care au fost implicaţi apropiaţi ai acestuia şi în dezvăluirea cărora Caruana Galizia a avut un rol central.