DISTRIBUIȚI

Autorităţile fiscale din Germania ar trebui să dea dovadă de clemenţă faţă de gospodăriile private şi companii, de exemplu prin suspendarea măsurilor executorii în anumite cazuri, având în vedere contextul crizei energetice, se precizează într-o scrisoare trimisă de Ministerul de Finanţe de la Berlin şi consultată de Reuters, potrivit agerpres.

Având în vedere costurile mari cu energia, contribuabili ar putea să nu fie în măsură să îşi respecte obligaţiile fiscale, se precizează în această scrisoare.


Citește și: Val de nemulţumiri în UK! Un cercetător britanic primește O ALTĂ bursă din SUA pentru a investiga COVID – Black News

„Autorităţile fiscale vor lua în considerare, în mod adecvat, această situaţie specială în cazul contribuabililor care sunt afectaţi semnificativ în mod negativ din punct de vedere economic”, se precizează în această scrisoare care a fost elaborată împreună cu autorităţile fiscale federale.

Plata taxelor datorate ar putea fi amânată iar plăţile în avans ar putea fi ajustate, la cerere, se mai arată în scrisoare, în care se adaugă şi faptul că autorităţile ar trebui să folosească marja de manevră de care dispun conform legii.

Citeşte şi: Doi morţi şi clădiri distruse în urma unor bombardamente ruseşti asupra oraşului Zaporojie – Black News

Acest tratament special pentru taxele pe venit şi cele pentru companii ar urma să se aplice, iniţial, până la data de 31 martie 2023, se precizează în scrisoarea consultată de Reuters.