DISTRIBUIȚI
Rappler

Guvernul filipinez a anunţat luni că Manila şi provinciile învecinate revin la izolarea strictă ca urmare a creşterii numărului de contagieri de COVID-19, care au depăşit 100.000 de cazuri şi în faţa apelului comunităţii medicale de a fi adoptate măsuri mai eficiente pentru frânarea pandemiei, relatează EFE, potrivit agerpres.

Capitala Manila şi provinciile Bulacan, Cavite, Laguna şi Rizal vor reintra din 4 august în carantină strictă până la 18 august, după ce 80 de asociaţii medicale care reprezintă mii de doctori şi de infirmieri au semnat un comunicat în care solicită o nouă focalizare împotriva COVID-19, având în vedere că după cinci luni spitalele sunt suprasaturate iar personalul medical este copleşit.


Vezi și: Doi astronauţi au amerizat cu capsula SpaceX – VIDEO

Filipine au raportat duminică peste 5.000 de noi cazuri de COVID-19, reprezentând un nou record zilnic, şi însumează în total 103.000 de contagieri cu noul coronavirus şi peste 2.000 de decese, una dintre cele mai mai mari cifre din Asia de Sud-Est.

Deşi a impus o izolare mai lungă şi strictă decât restul lumii – 5 luni în capitală – Filipine sunt singura ţară din regiune care încă nu a intrat pe curba descendentă, în continuă ascensiune din martie, ca urmare a deficienţelor privind realizarea testelor şi urmărirea contactelor.

Citește și: Armata israeliană a deschis focul la granița cu Siria

Noua fază de izolare aprobată pentru capitală şi împrejurimi – care concentrează 67 % din activitatea industrială a ţării – vizează restricţionarea completă a deplasărilor, un singur membru al familiei putând ieşi pentru cumpărături, suspendarea transportului public şi reînchiderea centrelor care deveniseră 30 la sută operaţionale, precum magazinele, saloanele de coafură sau restaurantele.

Guvernul a anunţat şi angajarea a 10.000 de lucrători sanitari care vor primi unele beneficii, precum ajutoare financiare dacă se îmbolnăvesc de COVID-19, asigurare de viaţă, cazare şi transport gratuit în perioada de pandemie, şi vor fi supuşi unor teste PCR la fiecare două zile.