DISTRIBUIȚI
Habertürk

Filantropul turc Osman Kavala a îndemnat la dialog pentru a depăşi criza diplomatică declanşată de plasarea lui în arest, informează marţi dpa, potrivit agerpres

„Uniunea Europeană (UE) trebuie să continue dialogul cu Turcia, abordând cu insistenţă probleme precum drepturile omului şi statul de drept. E mai bine decât să virezi direct spre sancţiuni”, a spus Kavala într-un interviu realizat în scris pentru săptămânalul german Spiegel.


Citește și : Papa îi îndeamnă pe creştini să fie ‘săraci pe dinăuntru’ şi să nu caute bogăţie şi faimă

Kavala a emis de asemenea un comunicat prin intermediul avocaţilor săi, marţi, în care deplânge atacurile personale împotriva lui. În comunicat, el susţine că a fost portretizat în public drept o persoană „întunecată” şi „diabolică”. El afirmă că i-au fost furaţi patru ani din viaţă.

Osman Kavala (64 de ani), care a fondat organizaţia nonguvernamentală Anadolu Kultur, se află în arest preventiv la Istanbul din 2017, chiar dacă în 2019 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a ordonat eliberarea lui. Kavala, care ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă, este acuzat de spionaj şi tentativă de răsturnare a guvernului, în conexiune cu protestele din 2013 din Parcul Gezi şi cu tentativa de lovitură de stat din 2016. El respinge toate aceste acuzaţii.

Cazul său a dus la un scandal diplomatic în urmă cu mai mult de o săptămână. Zece ambasade de la Ankara, printre care cea a Germaniei, au cerut eliberarea lui Kavala. La rândul său, preşedintele Erdogan a anunţat că îi va expulza pe ambasadorii acestor ţări, însă nu a mers mai departe de ameninţare.

Citește și : Boris Johnson: COP26 trebuie ‘să marcheze începutul sfârşitului’ pentru schimbările climatice

Osman Kavala va rămâne la închisoare până cel puţin pe 26 noiembrie, a decis la începutul lui octombrie un tribunal din Istanbul, în pofida ameninţărilor europene cu sancţiuni împotriva Ankarei.

Consiliul Europei a ameninţat recent Ankara cu sancţiuni, care ar putea fi adoptate în timpul viitoarei sale sesiuni (30 noiembrie-2 decembrie), dacă opozantul nu va fi eliberat până atunci.