DISTRIBUIȚI
EPA-EFE/REX

Festivalul spaniol San Fermin, care atrage mii de turişti din toate colţurile lumii veniţi pentru a urmări întrecerea de tauri pe străzile din Pamplona, a fost anulat pentru al doilea an consecutiv din cauza pandemiei de coronavirus, a precizat marţi un oficial local, potrivit Reuters, scrie agerpres.

”Un festival internaţional precum San Fermin, în care milioane de oameni vin în Navarra, nu va fi posibil”, a spus Maria Chivite, preşedinta regiunii Navarra.


Citește și : Cancerul de sân este cel mai răspândit tip de cancer în lume (OMS)

Evenimentul, care se desfăşoară în fiecare an în iulie, a devenit celebru odată cu publicarea, în 1926, a romanului ”The Sun Also Rises”, de Ernest Hemingway.

Pe lângă cursele cu tauri din timpul dimineţii şi coridele de după-amiază, festivalul cuprinde muzică, dans şi băutură non-stop, spre bucuria petrecăreţilor îmbrăcaţi în haine albe şi eşarfe roşii.

Festivalul cuprinde totodată şi evenimente religioase dedicate Sfântului Fermin.

Anularea de anul trecut a fost prima în peste patru decenii. Ultima dată când Pamplona nu a sărbătorit festivalul doi ani la rând s-a întâmplat în perioada Războiului Civil, din anii 1930.

Într-o ţară unde restricţiile anti-COVID-19 diferă de la regiune la regiune, anularea festivalului contrastează cu abordarea mai relaxată a pandemiei în regiunea Madrid, unde, începând de vineri, grupuri de până la şase persoane vor avea voie să se reunească la aceeaşi masă în restaurante, de la patru câte era limita anterioară.

Interdicţia de circulaţie impusă de la ora 22:00 ar putea fi decalată până la miezul nopţii în Madrid, unde oamenilor li se permite încă să servească masa şi să consume băuturi în interiorul barurilor şi al restaurantelor. Teatrele şi muzeele sunt deschise în oraş.

Luni, Spania a raportat 79.686 de noi cazuri înregistrate începând de vineri, în scădere de la bilanţul din weekendul anterior de 93.822 de infectări şi ridicând totalul la peste 2,8 de milioane. Bilanţul deceselor a crescut cu 762, totalul ajungând la 59.081.

Ministerul Sănătăţii din Spania va decide săptămâna aceasta dacă să administreze recent aprobatul vaccin de la AstraZeneca persoanelor vârstnice, a declarat epidemiologul-şef Fernando Simon, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată luni seară.

Citește și : Procesul lui Aleksei Navalnîi într-un dosar în care CEDO a condamnat deja Rusia

Mai multe ţări europene printre care Germania, Polonia şi Austria au limitat utilizarea acestui vaccin la persoane mai tinere în contextul unei lipse de date clinice referitoare la folosirea sa la persoanele cu vârste peste 65 de ani.

”Este posibil ca în absenţa dovezilor referitoare la posibile efecte secundare sau la eficacitatea (vaccinului) în aceste grupuri, să fie recomandat pentru grupe mai tinere de vârstă”, a spus Simon.