DISTRIBUIȚI

O fostă colaboratoare care l-a acuzat pe fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden de agresiune sexuală i-a cerut candidatului la preşedinţia Statelor Unite să renunţe la cursă, în fragmente dintr-un interviu online difuzate joi, relatează dpa, potrivit agerpres.

Tara Reade a lucrat în biroul lui Biden din Senat la începutul anilor 1990 şi l-a acuzat prima dată de comportament necorespunzător, împreună cu alte şapte femei, în aprilie 2019.


Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Iran! Panică totală pe străzile din Teheran

În luna martie a acestui an, ea a spus că Biden a împins-o în perete şi printre altele i-a băgat mâna sub fustă, un incident datând din 1993.

Reade a declarat că iniţial nu l-a acuzat pe Biden de agresiune sexuală pentru că se temea de răzbunare.

„Vreau să spun, am fost amândoi acolo Joe Biden şi te rog să faci un pas înainte, să fii tras la răspundere”, a declarat Reade într-un interviu cu jurnalista Megyn Kelly, pe care aceasta l-a publicat parţial pe Twitter.

„El nu ar trebui să candideze (…) pentru a fi preşedinte al Statelor Unite”, a insistat Reade.

În aceeaşi zi, un ziar din California a publicat un document de la procesul din 1996 al lui Reade cu fostul ei soţ, în care acesta a spus că ea a vorbit cu el despre „o problemă la locul de muncă în legătură cu hărţuirea sexuală în biroul senatorului american Joe Biden”.

Citește și : SUA încep retragerea bateriilor Patriot din Arabia Saudită

Dosarul instanţei nu specifică faptul că Biden însuşi a fost vinovatul, nici nu menţionează acuzaţiile de agresiune sexuală, dar pare să fie cel mai vechi document oficial referitor la acuzaţiile lui Reade, notează joi Tribune din localitatea San Luis Obispo.

Biden, prezumtiv candidat democrat la preşedinţie, a respins mai înainte acuzaţia lui Reade, spunând că aşa ceva „nu s-a întâmplat niciodată”. Unii parlamentari democraţi i-au sărit în apărare.