DISTRIBUIȚI
dpa

Biroul Federal de Investigații (FBI) din Statele Unite a primit o serie de indicii privind o alertă de securitate cu câteva minute înaintea atacului armat de la o sinagogă din California, în urma căruia o persoană a murit și alte trei au fost rănite, relatează Associated Press și Reuters, potrivit Mediafax.

Informațiile primite nu au fost suficient de detaliate pentru ca FBI să poată preveni atacul, se menționează într-un comunicat emis de agenție.


Citește și : Procurorul general adjunct al SUA a demisionat

Conform comunicatului, indiciile constau într-o postare online care făcea referire la un potențial atac, dar care nu includea informații „specifice” despre autorul postării sau locația acestuia. Investigatorii au început investigarea indiciilor și au încercat să identifice autorul, dar atacul s-a produs la doar cinci minute după.

„FBI le mulțumește cetățenilor alerți care au raportat postarea”, se menționează în comunicatul emis de FBI.
O persoană a murit și alte trei au fost rănite după ce un bărbat a deschis focul într-o sinagogă din localitatea Poway, aflată la nord de San Diego. Incidentul s-a petrecut în timpul unei ceremonii religioase care avea loc în sinagogă, cu ocazia sfârșitului Paștelui evreiesc.

Incidentul de sâmbătă a avut loc la aproximativ șase luni după ce 11 persoane au fost ucise în urma unui atac armat produs la o sinagogă din orașul Pittsburgh.

Citește și : Erdogan vrea un grup de lucru Turcia-SUA pentru depăşirea disensiunilor privind sistemul S-400