DISTRIBUIȚI
AP

Consilierul medical al Casei Albe, Anthony Fauci, s-a declarat încrezător duminică că vaccinul anti-COVID-19 produs de Johnson & Johnson, a cărui utilizare este suspendată în Statele Unite, va fi utilizat din nou, eventual însoţit de „restricţii”, fiind de aşteptat ca o decizie să fie făcută publică până vineri, informează AFP, potrivit agerpres.

„Nu cred că pauza va continua după ziua de vineri. Cel mai probabil vom avea o decizie”, a declarat Fauci pentru ABC, referindu-se la grupul de experţi care urmează să se reunească în curând pentru a evalua posibilele legături dintre administrarea vaccinului şi formarea unor cheaguri de sânge grave.


Citeşte şi: UE şi SUA vor o soluţie de compromis în Georgia

„Cred că (vaccinarea) se va relua, poate cu restricţii. Nu sunt sigur care vor fi acestea, dacă vor fi legate de vârstă sau sex sau dacă (vaccinul) va fi doar însoţit de un avertisment”, a adăugat el.

Statele Unite au suspendat marţi utilizarea vaccinului dezvoltat de laboratorul american Johnson & Johnson pentru a investiga cazul a şase femei vaccinate care au dezvoltat cazuri severe de cheaguri de sânge în asociere cu niveluri scăzute de trombocite.

Citeşte şi: Ruşii răspund cu aceeaşi monedă şi expulzează 20 de diplomaţi cehi – Black News

Membrii grupului de experţi, care s-au întâlnit miercuri prima oară, la cererea Centrelor americane pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC), au anunţat că au nevoie de mai mult timp pentru a decide asupra unei posibile restricţionări a utilizării acestui vaccin.

Deşi a precizat că nu doreşte să anticipeze deciziile acestui grup, Anthony Fauci a reamintit că astfel de cazuri grave de cheaguri de sânge sunt, în opinia sa, „extraordinar de rare” şi că pauza decisă este folosită pentru „a examina situaţia şi a ne asigura că dispunem de toate informaţiile posibile”.