DISTRIBUIȚI
Yahoo Finance

Un soldat israelian a fost murit vineri după ce a fost împuşcat de militanţi palestinieni la frontiera Fâşiei Gaza, controlată de mişcarea islamistă Hamas, a anunţat armata israeliană într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters, conform agerpres.

„În timpul unui incident, un grup de terorişti a tras spre soldaţi israelieni. Unul dintre ei a fost grav rănit şi a murit apoi în urma rănilor suferite”, a adăugat armata israeliană, precizând că a ripostat printr-o serie de raiduri aeriene împotriva enclavei palestiniene.


Citește și : Armata israeliană a bombardat „ţinte militare din întreaga Fâşie Gaza”

Militarul care a murit vineri este primul israelian ucis de la începutul, la 30 martie, a unei mişcări de protest în Fâşia Gaza împotriva blocadei israeliene.

Patru palestinieni au murit vineri în urma loviturilor aeriene şi a tirurilor israeliene asupra unor obiective ale Hamas.

Doi palestinieni au fost ucişi în apropiere de Khan Younes, în sudul Fâşiei Gaza, în lovituri aeriene israeliene care au vizat un post de observaţie al Hamas, potrivit unor surse de securitate şi Ministerului Sănătăţii din Gaza. Un al treilea palestinian a fost ucis într-un bombardament la Rafah, tot în sudul Fâşiei Gaza, a adăugat ministerul.

Aripa militară a Hamas a anunţat într-un comunicat că cei trei palestinieni erau „combatanţi” membri ai acestei organizaţii.

Citește și : Italia: Salvini a depus plângere împotriva scriitorului Roberto Saviano

Un al patrulea palestinian a fost ucis de tiruri ale soldaţilor israelieni în apropierea zonei de frontieră de la est de oraşul Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.