DISTRIBUIȚI
Reuters

Trupele israeliene au împuşcat mortal, vineri, patru palestinieni la graniţa cu Fâşia Gaza, astfel că bilanţul deceselor a ajuns la 35 de când au început protestele palestinienilor care doresc să îşi reocupe casele pierdute din Israel în timpul războiului de independenţă din 1948-1949, conform news.ro .

Protestatarii au folosit catapulte şi praştii pentru a arunca pietre spre forţele israeliene, au încercat să taie gardul de la graniţă, ignorând avertismentele scrise transmise de armata Israelului de a nu se apropia de frontieră, scrie Reuters.


Citește și : Kim Jong Un anunţă suspendarea testelor nucleare şi cu rachete ale Coreei de Nord

Între cei ucişi se numără un adolescent în vârstă de 15 ani, potrivit medicilor palestinieni, care au precizat că numărul răniţilor este de 156.

Nickolai Mladenov, reprezentantul Orientului Mijlociu la ONU a scris pe Twitter: „Este scandalos să tragi asupra copiilor! Cum ajută uciderea unui copil în Gaza la pace? Nu ajută! Stârneşte furie şi generează mai multe crime. Copiii trebuie protejaţi de violenţă, nu expuşi la ea”.

Drept răspuns, un fost purtător de cuvânt al armatei Israelului, Peter Lerner, a transmis un mesaj pe Twitter: „Vă rog, mergeţi în Gaza, alăturaţi-vă Hamas şi convingeţi-i să nu mai trimită oameni la gard (al frontierei, n.r.)”.

Campania de protest de şase săptămâni a început pe 30 martie. Ea va culmina pe 15 mai, când, potrivit liderului Hamas, Ismail Haniya, scenele din Gaza vor fi replicate în alte zone ale graniţei cu Israelul.

„Pregătiţi-vă pentru o revărsare umană la toate graniţele cu Palestina, pe teritoriul ocupat şi în afara lui”, a spus el. „Transmit ocupanţilor (israelieni, n.r.) că timpul lor a trecut”.

Deschiderea focului de către trupele israeliene asupra protestatarilor a stârnit critici la nivel internaţional, însă oficialii israelieni spun că îşi protejează graniţele şi că iau această măsură când protestatarii se apropie de gardul de la frontieră.

Citește și : Donald Trump salută decizia lui Kim Jong Un de a suspenda testele nucleare şi cu rachete ale Coreei de Nord

Potrivit armatei, la cel mai recent prostest au participat 3.000 de palestinieni. Israelul acuză Hamas de organizarea revoltelor, în timp ce gruparea islamistă a negat acuzaţiile.

Peste 2 milioane de palestinieni se află în enclavă. Israelul şi-a retras trupele din Gaza în 2005, însă menţine controlul teritoriului şi coastei. Egiptul restricţionează, de asemenea, deplasarea din şi în Gaza.