DISTRIBUIȚI
Al Jazeera

Fâşia Gaza, enclavă palestiniană sub controlul islamiştilor Hamas şi sub blocadă israeliană, a înregistrat duminică cel mai mare bilanţ al deceselor de la începutul pandemiei de COVID-19, cu peste 20 de morţi, potrivit autorităţilor locale, relatează AFP, potrivit agerpres

În primele luni ale pandemiei, acest teritoriu palestinian înconjurat de un zid, a fost în mare parte ferit de COVID-19 până în momentul în care au fost raportate cazuri în afara centrelor de carantină, în taberele de refugiaţi dens populate.


Citește și : Prinţii William şi Harry au fost văzuţi discutând la încheierea funeraliilor bunicului lor Philip

Creşterea numărului de cazuri de coronavirus a determinat autorităţile locale să consolideze măsurile sanitare, precum instituirea unor restricţii de deplasare. Însă, în ultimele săptămâni, Fâşia Gaza a raportat un nou focar de cazuri de coronavirus, în condiţiile în care autorităţile locale au primit până în prezent circa 80.000 de doze de vaccin pentru două milioane de locuitori.

Duminică, Ministerul Sănătăţii local a anunţat „23 de decese în ultimele 24 de ore”, numărul deceselor asociate COVID-19 ajungând astfel la 761 de la începutul pandemiei în acest teritoriu.

Citește și : Portugalia a început campania de vaccinare a profesorilor

„Acesta este cel mai mare număr de decese înregistrat (într-o singură zi)”, a declarat pentru AFP Mutassim Salah, un important oficial al Ministerului Sănătăţii care a raportat 90.000 de cazuri de la începutul pandemiei, în timp ce 305 persoane aflate în stare gravă din cauza COVID-19 sunt spitalizate în Gaza.