DISTRIBUIȚI
Teller Report

Familiile victimelor atacului armat din 6 decembrie 2019, de la o bază navală americană din Florida, au dat în judecată Arabia Saudită, ţara atentatorului, transmite Reuters. Acţiunea a fost deschisă luni într-o instanţă federală din Pensacola, unde a avut loc incidentul în urma căruia şi-au pierdut viaţa trei marinari militari americani şi au fost răniţi alţi 13 participanţi la un curs de instruire, potrivit agerpres

Sublocotenentul saudit Mohammed Saeed Alshamrani, care a deschis focul asupra colegilor, se afla în Statele Unite în cadrul unui program de strângere a legăturilor dintre forţele armate americane şi aliaţii acestora. El a fost ucis în cele din urmă de un ajutor de şerif, iar ulterior FBI (Biroul Federal de Investigaţii al SUA) a descoperit în telefonul lui dovezi că avea legături cu gruparea jihadistă Al Qaeda.


Citește și: Prinţul Philip şi-a petrecut a şaptea noapte în spital

Reclamanţii în procesul împotriva Arabiei Saudite susţin că autorităţile din această ţară ştiau că Alshamrani devenise radical, deci l-ar fi putut împiedica să comită atentatul. Plângerea penală arată că „niciunul dintre cursanţii din Forţele Aeriene Regale Saudite de la locul atacului nu a raportat comportamentul acestuia şi nu au încercat să împiedice atacul de la baza aeriană navală. Deoarece l-au susţinut”.

Autorităţile saudite nu au răspuns imediat la solicitarea Reuters de a comenta acţiunea judiciară. Imediat după atentat, regele Salman bin Abdulaziz al Arabiei Saudite a condamnat „crima odioasă” şi a declarat că aceasta „nu reprezintă poporul” său.

Citește și: România ajută Slovacia şi Serbia să lupte cu pandemia

Administraţia condusă de preşedintele american Joe Biden, care şi-a început mandatul în ianuarie, a oprit sprijinul SUA pentru campania militară condusă de Arabia Saudită împotriva rebelilor Houthi din Yemen şi a semnalat că va avea o atitudine mai fermă faţă de Riad. Biden a cerut încetarea conflictului considerat de mulţi o confruntare prin intermediari între Arabia Saudită şi Iran.

Fostul preşedinte al SUA, Donald Trump, avusese relaţii mult mai calde cu prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman. Acum, Casa Albă face presiuni asupra saudiţilor pentru respectarea drepturilor omului, inclusiv pentru eliberarea deţinuţilor politici.