DISTRIBUIȚI
CNN.com

Preşedintele sirian Bashar al-Assad l-a desemnat duminică pe diplomatul de carieră Faisal Mekdad în funcţia de ministru al afacerilor externe, post rămas vacant prin decesul lui Walid al-Moalem, au anunţat media de stat siriene, citate de Reuters şi DPA, potrivit agerpres

Născut în sudul Siriei în 1954, Mekdad a fost adjunct al ministrului de externe al Siriei începând din 2006.


Citește și : ‘Lanțul de frig’, una dintre provocările legate de distribuirea vaccinurilor anti-COVID

În perioada 2003-2006, el a deţinut funcţia de reprezentant permanent al Siriei la ONU.

De asemenea, Bashar al-Assad l-a numit duminică în postul de adjunct al ministrului de externe pe Bashar al-Jaafari, ambasadorul Siriei la Naţiunile Unite.

Walid al-Moalem, care deţinea portofoliul diplomaţiei siriene din 2006, a decedat luni, la vârsta de 79 de ani. El era cunoscut în special pentru loialitatea sa faţă de familia Al-Assad.

Citește și : Mii de persoane au protestat în Franţa împotriva legii care limitează difuzarea de imagini cu poliţişti