DISTRIBUIȚI
infowars.com

Facţiunile rebele şi islamice au suferit un eşec important în ultimul an în Siria, unde provincia nordică Idleb a devenit principalul lor fief, după pierderea Alepului, o lovitură dură pentru aceste grupări.

Până în decembrie 2016, Alep, cea mai importantă urbe din nordul Siriei, a fost bastionul cel mai important al opoziţiei, până când insurgenţii au acceptat să fie evacuaţi împreună cu civilii care rămăseseră în cartierele estice, după o lună de ofensivă a forţelor armate. În consecinţă, mii de rebeli şi de civili au fost transferaţi în zonele aflate sub controlul acestor facţiuni, în vestul provinciei Alep şi Idleb, aminteşte EFE.


Această ultimă regiune este unica aflată sub controlul aproape total al grupurilor islamiste şi insurgente, între care figurează Organismul de Eliberare din Levant, fosta filială siriană a Al Qaida, singurele sate care nu se află încă sub controlul său fiind Fua şi Kefraya, majoritar şiite, conform agerpres .

Pe parcursul acestui an, Idleb a fost una dintre provinciile cele mai afectate de bombardamentele aviaţiei naţionale şi ruse, împreună cu Rif Damasc, regiunea care înconjoară capitala siriană şi unde se află Goutha de Est, fieful opoziţiei regimului Bashar al-Assad de la periferia Damascului.

Citește și : Peste 5.000 de peruani au manifestat împotriva grațierii acordată fostului preşedinte Alberto Fujimori

În fapt, în aprilie, Idleb a fost ţinta celui mai grav atac chimic din Siria după bombardamentele din 21 august 2013 din Goutha de Est, unde, potrivit ONU, peste 1.400 de persoane au murit, iar 5.000 au fost expuse substanţelor chimice.

Povestea s-a repetat la 4 aprilie 2017 în localitatea Khan Shaykhun, din sudul Idlebului, unde peste 80 de oameni au murit după un atac cu substanţe chimice. Într-un raport ulterior, ONU şi Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice au acuzat guvernul de la Damasc că este responsabil de atacul cu gaz sarin din Khan Shaykhun, acuzaţii respinse de autorităţile siriene şi de Rusia. Atacul a determinat SUA să lanseze zeci de rachete împotriva bazei aeriene siriene de la Al Shairat, din provincia centrală Homs, de unde – potrivit Washingtonului – s-ar fi lansat atacul cu arme chimice.

Cu toate că în Idleb şi Goutha de Est violenţele s-au înmulţit, în alte regiuni din Siria ostilităţile s-au redus, cu excepţia zonelor în care prezenţa grupării teroriste Statul Islamic este semnificativă, ceea ce a dus la încheierea unora acorduri între autorităţi şi insurgenţi după modelul celui privind Alepul.

Astfel, pe parcursul acestui an, zone care erau de multă vreme sub asediu, precum localităţile Madaya şi Al Zabadani, precum şi cartierul Al Waer, ultima redută a opoziţiei în oraşul Homs, au fost evacuate de rebeli, iar armata siriană a preluat controlul, în virtutea acestor acorduri.

În paralel, în 2017 au continuat eforturile pentru a pune capăt conflictului. Negocierile de la Geneva, sub auspiciile ONU, între guvernul şi opoziţia siriene, au fost dublate în acest an de procesul de la Astana, sub egida Rusiei şi axat pe chestiuni militare.

Principala propunere de la Astana, unde au avut loc mai multe runde de negocieri şi în care Rusia, Iran şi Turcia joacă rolul de ţări garante, a fost crearea unor zone de detensionare, precum nordul Homs; Idleb şi zonele vecine Latakia, Hama şi Alep; Deraa şi Al Quneitra, în sud; şi Goutha de Est. Această iniţiativă a avut rezultate mixte: în zone precum oraşul Deraa, rezultatul a fost o reducere semnificativă a violenţelor, în timp ce în alte oraşe, precum Goutha de Est, scăderea violenţelor a fost abia perceptibilă.

Între timp, la Geneva, unde dialogul este mai concentrat pe o posibilă tranziţie politică, nu s-au înregistrat succese majore, în ciuda faptului că, pentru prima dată, la ultima rundă de negocieri, opoziţia s-a prezentat în oraşul elveţian cu o delegaţie unificată. La fel ca şi în rundele precedente de negocieri, rolul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, într-o ipotetică tranziţie la democraţie, continuă să fie principalul motiv de divergenţe în eforturile către ajungerea la un acord între guvern şi opoziţie.