DISTRIBUIȚI
Getty/AFP

Partidul de extremă dreapta Vox şi-ar putea dubla scorul electoral în urma alegerilor din 10 noiembrie din Spania comparativ cu scrutinul din aprilie, indică un sondaj de opinie realizat de Sigma Dos pentru cotidianul El Mundo, transmite joi Reuters, potrivit agerpres.

Astfel, Vox ar urma să ocupe 44 dintre cele 350 de locuri în Congresul Deputaţilor (camera inferioară a parlamentului spaniol), faţă de cele 24 obţinute la alegerile din urmă cu şase luni, plasându-se pe poziţia a treia, după socialişti şi populari.


Citeşte şi: Tragedie în Pakistan. 65 de oameni AU ARS de VII într-un tren – VIDEO

Sondajul creditează Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), condus de premierul Pedro Sanchez, cu 120 de mandate, cu trei mai puţine decât cele obţinute în aprilie.

Vezi şi: PRIMELE IMAGINI cu operaţiunea care a dus la eliminarea lui Abu Bakr al-Baghdadi

În acelaşi timp, principala formaţiune de opoziţie, Partidul Popular, ar lua 94 de mandate, după ce la ultimul scrutin a obţinut doar 66 de mandate.

Urmează, în ordine, Unidas Podemos (extremă stânga) cu 33 de mandate comparativ cu 42 în aprilie, Ciudadanos care scade la 16 mandate de la 57 obţinute în luna aprilie, Stânga Republicană Catalană (ERC) cu 15 mandate şi Partidul Naţionalist Basc (PNV) cu şase mandate, ultimele două formaţiuni obţinând acelaşi număr de locuri în Congresul Deputaţilor ca acum jumătate de an.