DISTRIBUIȚI
TV Blackbox

Partidul australian de extremă dreaptă One Nation a încercat să obţină donaţii din partea National Riffle Association (NRA), lobby-ul american al armelor, potrivit unei investigaţii efectuate de Al-Jazeera şi citată marţi de France Presse, transmite și agerpres.

Înregistrări efectuate cu camera ascunsă şi difuzate marţi de televiziunea qatariotă arată responsabili ai partidului încercând să obţină donaţii între 10 şi 20 de milioane de dolari de la puternicul lobby, probabil în schimbul unei campanii pentru a cere relaxarea legislaţiei australiene asupra armelor.


Citeşte şi: Incidentul cu autobuzul deturnat în Milano reaprinde o discuţie privind cetăţenia acordată migranţilor

În cadrul acestei anchete, un jurnalist de la Al-Jazeera se dă drept un lobbyist specializat în arme. Canalul a filmat o întâlnire în septembrie între James Ashby, directorul de cabinet al senatoarei Pauline Hanson (foto), populistă şi anti-imigraţie, liderul partidului în statul Queensland (nord-estul Australiei), Steve Dickson, şi responsabili ai NRA la Washington.

În aceste videoclipuri, Ashby poate fi auzit explicând că doreşte sprijin politic, acces la software-uri ale NRA ce ajută la atragerea electoratului, precum şi la fonduri.

„Dacă NRA doreşte să se bazeze pe sprijin în Australia, este o modalitate de a începe”, afirmă el. „Doi, mi-ar plăcea să pun mâna pe software-ul lor. Şi trei, dacă ne pot ajuta cu donaţii, e minunat”.

Zece milioane de dolari ar permite formaţiunii One Nation să obţină opt locuri în Senat, camera superioară a Parlamentului, ceea ce ar da partidului suficientă influenţă asupra procesului legislativ, explică Ashby.

În prezent, One Nation are doar două locuri în Senat, dintre care unul ocupat de dna Hanson, fondatoarea sa.

La rândul său, Lars Dalseide, un responsabil al NRA, oferă sfaturile lobby-ului cu privire la modul de reacţie la uciderile în masă astfel încât să se evite un control mai restrictiv al armelor.

În urma difuzării investigaţiei Al-Jazeera, s-au ridicat mai multe voci cerând o anchetă care să stabilească dacă responsabili ai One Nation nu au încălcat legile împotriva ingerinţelor străine în afacerile politice australiene.

Citeşte şi: Pentagonul deblochează un miliard de dolari pentru zidul lui Trump

„Informaţiile potrivit cărora înalţi responsabili ai One Nation au încercat să obţină donaţii din străinătate pentru partidul lor, din partea lobby-ului american de arme, pentru a ne influenţa alegerile şi submina legislaţia în domeniul armelor, sunt profund îngrijorătoare”, a scris prim-ministrul australian Scott Morrison pe Twitter.

Într-un comunicat transmis mass-media australiene, Ashby a acuzat Al-Jazeera că este „organul de propagandă controlat de stat al guvernului qatariot”. Partidul său, a declarat el, a sesizat poliţia şi serviciile de informaţii pentru a afla dacă Al-Jazeera încearcă să influenţeze din străinătate politica australiană.

Un australian în vârstă de 28 de ani, care se descrie drept „fascist”, Brenton Tarrant, este încarcerat în Noua Zeelandă pentru masacrul a 50 de credincioşi în două moschei din Christchurch la 15 martie, comis cu arme deţinute legal, scrie în context France Presse.