DISTRIBUIȚI
irishtimes.com

Presupusul jihadist Ali Charaf Damache (foto), suspectat de crearea unei organizaţii jihadiste şi extrădat în SUA în iulie 2017, a pledat luni vinovat, în faţa unui tribunal federal din Philadelphia, la acuzaţiile de asociere la un grup infracţional de orientare teroristă, transmite AFP, potrivit agerpres.

Judecătoarea Petrese B. Tucker se va pronunţa la 30 octombrie asupra pedepsei contra primului presupus jihadist extrădat în SUA sub administraţia Trump, el venind din Spania, unde fusese arestat.


Vezi şi: Incendiile de vegetaţie fac victime în Grecia. Cel puţin 50 de oameni au murit

Negociind cu acuzarea declaraţia sa de vinovăţie, Damache a acceptat principiul unei pedepse de 15 ani de închisoare şi renunţarea la dreptul de a face apel la condamnarea sa, au precizat autorităţile americane într-un comunicat.

Ali Charaf Damache (53 de ani), care deţine dublă cetăţenie algeriană şi irlandeză, a fost arestat la Barcelona în decembrie 2015.

El a acceptat ca, după efectuarea pedepsei, să fie extrădat către Irlanda sau Algeria.

Cunoscut pe internet sub pseudonimul ‘Theblackflag’ (Drapelul negru), el a fost inculpat în 2011 şi este suspectat că a ‘creat şi coordonat o organizaţie jihadistă violentă compusă din femei şi bărbaţi din Europa şi SUA’, potrivit actului de acuzare.

Citeşte şi: Hackerii ruşi au spart reţelele americane de electricitate (WSJ)

Conform aceleiaşi surse, anumiţi membri ai organizaţiei s-au deplasat în Asia de Sud pentru a deprinde tehnicile de utilizare a explozibililor.

De asemenea, reţeaua jihadistă intenţiona să asasineze un cetăţean suedez, al cărui nume nu a fost dezvăluit. La data arestării lui Ali Charaf Damache, o sursă judiciară spaniolă indicase că gruparea plănuia să îl asasineze pe Lars Vilks, autorul caricaturilor profetului Mahomed.

Americanca Colleen LaRose, supranumită ‘Jihad Jane’, a fost condamnată în 2014, la Philadelphia, la zece ani de închisoare pentru participarea sa la planul de asasinare a lui Lars Vilks.