DISTRIBUIȚI
Sputnik

Exporturile militare israeliene au depăşit 7,5 miliarde de dolari (6,6 miliarde de euro) în 2018, în majoritate fiind destinate regiunilor din Asia şi Pacific, a anunţat miercuri guvernul israelian, citat de France Presse, scrie Agerpres.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării israelian a declarat agenţiei franceze de presă că 2018, deşi în scădere în raport cu cele 9,2 miliarde de dolari din 2017, a fost un an excepţional.


Citește și : Fostul preşedinte peruan Alan Garcia a decedat după ce s-a împuşcat în cap

Institutul internaţional de cercetări privind pacea din Stockholm (SIPRI) a plasat Israelul pe locul opt la exporturile de arme în lume în 2017, precizând că principalii săi clienţi sunt India, Azerbaidjan şi Vietnam.

Fără a intra în detaliile contractelor, Ministerul Apărării israelian a indicat într-un comunicat că sistemele de apărare antirachetă şi antiaeriană au reprezentat 24% din vânzări în 2018, în timp ce sistemele aeriene fără pilot şi dronele au reprezentat 15% , radarele şi sisteme de avertizare 14%, avioanele şi avionica 14%.

‘În ultimul an, noi am semnat zeci de contracte cu diferite ţări din lume’, a declarat şeful Direcţiei de cooperare internaţională din cadrul Ministerului Apărării israelian, Mishel Ben-Baruch, citat în comunicat.

Citește și : Justiţia franceză ordonă trimiterea în instanţă a unchiului preşedintelui sirian Bashar al-Assad pentru spălare de bani

‘Aceasta arată dorinţa unui număr din ce în ce mai mare de ţări de a coopera cu statul Israel şi încrederea lor în capacităţile excelente ale industriilor noastre de apărare’, a adăugat el.

Vânzările destinate Asiei şi ţărilor din Pacific reprezintă 46% din totalul exporturilor, potrivit comunicatului, 26% sunt destinate Europei, 20% Americii de Nord, 6% Americii de Sud şi 2% Africii.