DISTRIBUIȚI
timesofisrael.com

Autorităţile israeliene au anunţat duminică seara reluarea limitată a exporturilor de produse agricole din Fâşia Gaza pentru prima dată după încheierea ultimului război între gruparea islamistă Hamas, la putere în enclava palestiniană, şi statul evreu, transmite AFP, potrivit agerpres.

Luni dimineaţă, la o lună după încetarea focului, exporturi ‘limitate’ de produse agricole din Fâşia Gaza vor putea fi reluate la Kerem Shalom, singurul punct de trecere a mărfurilor între Fâşia Gaza şi Israel, a anunţat duminică seara târziu Cogat, instituţia israeliană care se ocupă de operaţiunile civile din teritoriile palestiniene.


Citește și : Putin încearcă să ofere partidului la putere în Rusia un impuls preelectoral

„Această măsură civilă, aprobată la nivel politic, este condiţionată de menţinerea securităţii”, a spus Cogat, adăugând că măsura a fost decisă după o „evaluare a securităţii”.

Un teritoriu de mici dimensiuni cu o populaţie de peste două milioane de locuitori, Fâşia Gaza se află sub blocadă israeliană după ce mişcarea islamistă Hamas a preluat puterea în 2007.

Pentru a-şi exporta produsele agricole (roşii, căpşune etc.) în Cisiordania ocupată, un alt teritoriu palestinian, sau în străinătate prin Israel, producătorii din Gaza trebuie să obţină o autorizaţie prealabilă din partea autorităţilor israeliene.

Războiul de 11 zile (10-21 mai) dintre Israel şi Hamas s-a soldat cu 260 de morţi de partea palestiniană, inclusiv mulţi copii, şi 13 morţi de cea palestiniană.

Citește și : SUA donează 2,5 milioane de doze de vaccin Taiwanului

Săptămâna trecută, Hamas a lansat baloane incendiare spre Israel, care a răspuns cu bombardamente aeriene împotriva unor presupuse poziţii ale organizaţiei islamiste din Fâşia Gaza, ceea ce a trezit temeri privind reluarea ostilităţilor la un moment dat, în contextul în care Egiptul încearcă să consolideze armistiţiul convenit între cele două tabere.