DISTRIBUIȚI
The Citizen

 

 


Mai multe explozii au avut loc sâmbătă într-o uzină de muniţii din oraşul Dzerjinsk, din centrul Rusiei, soldându-se cu cel puţin 38 răniţi, relatează agenţiile de ştiri ruse, informează dpa şi AFP, potrivit agerpres.

„38 de persoane au fost rănite, dintre care patru sunt într-o stare gravă”, a declarat pentru agenţia TASS un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă. 25 de persoane sunt într-o stare mai puţin gravă, 9 sunt „rănite uşor” şi până acum nu s-a înregistrat niciun deces, a precizat el.

Citește și : Summit SUA-Mexic pe 5 iunie, la Washington, pe subiectul tarifelor vamale

 

Un bilanţ precedent informa despre 19 răniţi şi două persoane date dispărute.

În imaginile difuzate de televiziunile locale pot fi văzute un nor uriaş de fum şi flăcările unui incendiu.

Informaţiile iniţiale afirmau că exploziile s-au produs la o fabrică de explozibili, însă ulterior mai multe relatări informau că uzina unde s-a produs incidentul este un producător de muniţii, notează dpa.

Potrivit TASS, exploziile au avut loc în secţia pentru producţia de trotil, în timpul procesului tehnologic.

Secţiuni mari din clădirile fabricii au fost distruse şi locuitorilor li s-a cerut să ţină ferestrele închise. Incendiul nu a fost stins şi pompierii nu exclud faptul că s-ar putea produce noi explozii. Cauza exploziilor rămâne incertă.

AFP scrie, citând Interfax, că a existat o singură explozie, care s-a produs la uzina Kristall din Dzerjinsk, oraş situat la circa 400 de kilometri est de Moscova, în regiunea Nijni Novgorod.

Toate victimele au beneficiat de îngrijiri medicale după ce au fost rănite de fragmente de şrapnele, a precizat o purtătoare de cuvânt a autorităţilor sanitare.

https://youtu.be/q5HnMEjgbBA

„S-a produs o explozie tehnică într-unul din ateliere, urmată de un incendiu care s-a răspândit pe 100 de metri pătraţi”, a explicat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă, citat de AFP.

Guvernatorul regional Gleb Nikitin a convocat o reuniune a unei celule de criză şi se îndrepta spre locul incidentului, relatează Interfax, citat de dpa.

Citește și : Atac armat în Virginia Beach – cel puţin 12 oameni au fost ucişi