DISTRIBUIȚI
Twitter

O persoană şi-a pierdut viaţa, joi, într-o explozie care s-a produs în timpul lucrărilor de întreţinere la rafinăria din Banias, cea mai mare din Siria, a anunţat agenţia de presă siriană Sana, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Un rezervor a explodat în timpul unei operaţiuni de sudare la rafineria din Banias” în vestul ţării aflate în război din 2011, a precizat agenţia de presă siriană.


Citește și : Autoritățile turce au arestat 17 străini suspectaţi de legături cu islamiștii

Potrivit ministrului sirian al Petrolului, Ali Ghanem, citat de Sana, un angajat a fost ucis şi un altul rănit într-o explozie care s-a produs în timpul lucrărilor de întreţinere la una dintre unităţile de producţie din rafinărie.

Rafinăria din Banias este situată în provincia Tartous, aflată sub controlul regimului sirian Bashar al-Assad.

Citește și : Cel puţin 48 de morţi în urma inundaţiilor din Kenya

Conflictul a cauzat daune de zeci de miliarde de euro în sectorul hidrocarburilor într-o ţară în care marea majoritate a câmpurilor petrolifere nu sunt controlate încă de regim.

Înainte de războiul declanşat în 2011 în Siria, hidrocarburile erau una dintre principalele surse de venit ale ţării.