DISTRIBUIȚI
Twitter

Cel puţin două persoane au murit şi 165 au fost rănite în urma exploziilor provocate de incendiul izbucnit luni la un depozit militar din sudul Kazahstanului şi care nu a fost încă în întregime stins, au informat marţi autorităţile kazahe, citate de EFE, potrivit agerpres.

„Din păcate, s-au înregistrat morţi, un civil şi un militar”, a indicat premierul kazah, Askar Manin, într-o reuniune de guvern dedicată incidentului, care a determinat evacuarea celor aproape 45.000 de locuitori din oraşul Arys, în care se afla depozitul.


Citeşte şi: Rusia a fost reprimită în APCE

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Elian Birtanov, a precizat că 165 de persoane au primit îngrijire medicală, din care 89 au necesitat internare. Un număr de 15 pacienţi sunt la terapie intensivă.

Conform Ministerului de Interne, acţiunea de stingere a incendiului de la depozitul militar a fost suspendată deoarece încă se produc explozii.

„Cred că în cursul zilei, împreună cu Ministerul Apărării, vom relua acţiunea”, a spus ministrul de resort, Erlan Turgumbaiev.

Citeşte şi: Trump este acuzat din nou de VIOL: ‘NU este genul meu de femeie!’

Totodată, ministrul adjunct de Interne, Iuri Ilin, a declarat într-o conferinţă de presă că toate persoanele care se găseau în unitatea militară în care s-a produs incendiul au fost evacuate.

Potrivit Internelor, echipele de urgenţă au evacuat 2.815 persoane iar alte 39.000 au părăsit oraşul Arys prin propriile mijloace.

Preşedintele kazah, Kasîm-Jomart Tokaev, s-a deplasat luni în zonă şi s-a întâlnit cu un grup de persoane evacuate, cărora le-a promis că autorităţile vor aloca toate fondurile necesare pentru normalizarea situaţiei din Arys.