DISTRIBUIȚI

Exasperarea legată de suprapopularea taberei Moria, de pe insula greacă Lesbos, părea unanimă marţi, poliţiştii şi refugiaţii organizând manifestaţii în timp ce primăria a lansat un îndemn la grevă generală pentru lunea viitoare, transmite AFP.

Moria este „puternic suprapopulată”, a declarat, pentru AFP, Boris Ceşirkov, purtător de cuvânt al HCR pentru insulele elene, cu peste 6.000 de refugiaţi la o capacitate de trei ori mai mică.


Refugiaţii continuă într-adevăr să sosească zilnic cu zecile pe insulele elene din Marea Egee şi să ceară aproape toţi azil.

Primăria a chemat marţi la o grevă generală pentru lunea viitoare, însoţită de o manifestaţie în piaţa centrală din Mytilene.

„Putem găzdui (la Moria şi în alte locuri de pe insulă) aproximativ 4.000 de solicitanţi de azil şi vrem să ne păstrăm în acest număr”, a subliniat Marios Andriotis, responsabil cu comunicarea internaţională a primarului Spyros Galinos.

„Nu vrem să transformăm o insulă de solidaritate, umanism şi pace într-o insulă-închisoare”, a adăugat Andriotis.

El a indicat totodată că primăria „susţine” manifestaţia de marţi a mai multor zeci de poliţişti de la Moria. „Ei sunt sub efectiv, nu îşi pot îndeplini misiunile de securitate”, a arătat Andriotis.

De asemenea, la Moria au manifestat marţi seara circa 150 de refugiaţi, a constatat AFP, care au strigat „deschideţi insulele”. Printre aceştia, s-au aflat mai mulţi membri ai grupului de afgani aflaţi de două săptămâni în greva foamei în centrul oraşului Mytilene pentru a protesta faţă de condiţiile de trai.

Boris Ceşirkov a subliniat proastele condiţii de la Moria: „toalete şi duşuri în număr insuficient, întreruperi ale apei, riscul violenţei, inclusiv a celei sexuale”. El a remarcat şi numărul „frapant” al familiilor cu copii foarte mici. „Continuăm să cerem insistent guvernului să atenueze supraaglomerarea la Moria”, a spus acesta.

Un membru german al Parlamentului European a declarat marţi că refugiaţii din tabăra Moria din insula grecească Lesbos riscă să se confrunte cu o ‘catastrofă umanitară’ odată cu apropierea iernii.

„Populaţia de 6.500 (de persoane) din tabăra Moria este de cel puţin trei ori mai mare decât capacitatea acesteia, iar 1.500 dintre ele locuiesc în corturi fără încălzire”, a declarat marţi pentru DPA eurodeputata Barbara Lochbihler, după ce a vizitat locul.

Numărul refugiaţilor din insulele elene din Marea Egee a început să crească, după o perioadă de declin. În prezent, circa 200 de persoane ajung zilnic pe aceste insule după ce traversează marea.

Conform datelor oficiale, 15.200 de refugiaţi sunt blocaţi în tabere din Lesbos, Samos, Chios, Leros and Kos. Un număr aproape dublu faţă de capacitatea oficială a taberelor, de 8.000 de locuri.

În conformitate cu un acord între Turcia şi Uniunea Europeană, toţi refugiaţii care au ajuns în insulele elene după aprilie 2016 trebuie expulzaţi în Turcia. Cei care au traversat marea înainte de această dată şi au fost acceptaţi pentru azil ar trebui distribuiţi în diferite ţări din UE.

Dar acest proces merge foarte greu, ceea ce a dus la o supraîncărcare a taberelor din Grecia.

Afirmaţiile făcute de Barbara Lochbihler, membră a Partidului Verzilor din Germania, vin cu o zi înainte de o dezbatere din Parlamentul European asupra unui plan de iarnă în privinţa refugiaţilor.