DISTRIBUIȚI

Principala asociaţie a evreilor din Austria, IKG (Comunitatea israelită), va boicota un eveniment de comemorare a Holocaustului din cauza ascensiunii Partidului Libertăţii (FPOe), de extremă dreapta, care a intrat luna trecută în guvernul de la Viena, a anunţat joi liderul IKG, citat de Reuters, potrivit agerpres.

FPOe, devenit partener de coaliţie al conservatorilor premierului Sebastian Kurz, a fost înfiinţat de foşti nazişti, dar de-a lungul timpului a fost nevoit să excludă mai mulţi membri în urma unei serii de scandaluri cu tentă nazistă şi susţine că a lăsat în urmă trecutul nazist.


Citeşte şi: Un tren de pasageri A DERAIAT în Italia. Cel puţin doi oameni au murit 

Sebastian Kurz s-a angajat să se concentreze pe combaterea antisemitismului, după ce Israelul a afirmat că nu va avea contacte directe cu FPOe, deşi miniştrii de externe, interne şi apărare au intrat în cabinet reprezentând sau susţinuţi fiind de formaţiunea de extremă dreapta. FPOe a ieşit pe locul al treilea la alegerile legislative din octombrie anul trecut, cu 26% din voturi.

„Nu vrem să avem de-a face cu astfel de oameni şi nu vrem să-i comemorăm pe cei care au murit în Shoah (Holocaustul nazist) cu astfel de oameni”, a declarat pe postul de radio ORF preşedintele IKG, Oskar Deutsch. „Trebuie să avem în vedere ce fel de oameni sunt în guvern şi ce fel de oameni au fost votaţi în parlament”, a adăugat acesta.

Preşedintele conservator al parlamentului austriac, Wolfgang Sobotka, a afirmat că înţelege atitudinea IKG, dar în acelaşi timp regretă că „unii oameni nu vor veni” la eveniment.

Citeşte şi: Patru americani au murit în atacul talibanilor din Kabul

Ministrul de interne austriac, Herbert Kickl, a apreciat mai devreme în ianuarie că solicitanţii de azil ar trebui „concentraţi” în centre speciale pentru a facilita prelucrarea mai rapidă a cererilor lor de către autorităţi. Multor observatori această exprimare le-a amintit de lagărele de concentrare unde naziştii au închis şi omorât milioane de evrei, disidenţi, persoane cu handicap sau romi în timpul celui de-al doilea război mondial. Germania nazistă a anexat Austria – ţara natală a lui Adolf Hitler – în 1938, aminteşte Reuters.

Săptămâna aceasta, principalul candidat al FPOe în alegerile din provincia Austria inferioară, Udo Landbauer, s-a autosuspendat dintr-o organizaţie studenţească pe care o conducea după ce s-a aflat că organizaţia distribuise cărţi de cântece cu conţinut nazist. Landbauer a declarat că justiţia trebuie să se pronunţe în acest caz, dar a subliniat că respectivul volum a apărut când el avea doar 11 ani, deci nu poate fi considerat responsabil pentru el. „Dacă citeşti, de pildă, Mein Kampf al lui Hitler, nu poţi să spui că nu ştiai de ea”, a notat preşedintele IKG, făcând apel la demisia lui Landbauer.

La rândul său, preşedintele austriac Alexander Van der Bellen a afirmat pe ORF că a fost şocat de conţinutul cărţii în cauză, care în opinia sa ar fi trebuit să fie cunoscut de toţi membrii organizaţiei studenţeşti.