DISTRIBUIȚI
The Local - Germany

Poliţia din oraşul Heidelberg situat în sud-vestul Germaniei a început evacuarea câtorva mii de persoane înainte de îndepărtarea planificată a unei bombe din Al Doilea Război Mondial din apropierea gării centrale, a declarat vineri un purtător de cuvânt vineri, transmite agenţia DPA, potrivit agerpres.

Personalul de urgenţă merge din uşă în uşă şi informează persoanele afectate prin intermediul difuzoarelor, a indicat el.


Citește și : Armata poloneză are în vedere să convoace circa 200.000 de civili pentru instrucţie militară

Grădiniţele, şcolile, colegiile şi sediile comerciale din zonă vor rămâne închise. Gara va rămâne deschisă cât mai mult timp posibil.

Întreaga zonă urmează să fie evacuată în întregime până la prânz (11:00 GMT), conform poliţiei. Gara centrală va fi apoi temporar închisă în timpul dezamorsării bombei.

Proiectilul de 250 de kilograme a fost descoperit joi pe un şantier din apropierea gării.

Bomba a fost ulterior securizată de un echipaj de genişti şi păzită în cursul nopţii de poliţia care a instituit o zonă de excludere de 50 de metri.

Citește și : Papa Francisc a început să plângă când a menţionat suferinţa ucrainenilor, în timpul unei rugăciuni

 

În Germania se întâmplă des să fie găsită muniţie neexplodată rămasă din Doilea Război Mondial. Majoritatea bombelor sunt dezamorsate de genişti fără incidente.