DISTRIBUIȚI

Trei anchetatori din partea Europol sunt aşteptaţi în Malta pentru a participa la investigaţia în cazul asasinării jurnalistei anticorupţie Daphne Caruana Galizia, a anunţat poliţia malteză într-un comunicat citat de AFP, potrivit agerpres.

Experţi olandezi şi agenţi ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI) al SUA sunt deja implicaţi în anchetă.


Marţi, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a accentuat presiunea, solicitând o ‘anchetă internaţională’ şi intervenţia Europol.

Citeşte şi: Canada va despăgubi cu zeci de milioane de dolari trei persoane acuzate pe nedrept de terorism

Comunicatul poliţiei malteze conţine puţine informaţii despre anchetă, indicând doar că este prea devreme pentru a preciza dacă explozivul utilizat a fost Semtex sau TNT.

Probe prelevate de la locul crimei au fost trimise spre a fi analizate în laboratoare din străinătate, în timp ce echipe de poliţie lucrează zi şi noapte pe baza elementelor furnizate de populaţie, a precizat poliţia.

Guvernul a anunţat o recompensă de 1 milion de euro pentru orice informaţie care va duce la autorii şi comanditarii asasinatului.

Cu toate acestea, numeroşi maltezi nu au încredere în responsabilii din justiţie şi poliţie, unii dintre ei vizaţi de dezvăluirile jurnalistei asasinate.

Joi seară, un grup de femei s-au instalat cu corturi într-o piaţă istorică din La Valletta, cerând demisia şefului poliţiei şi a ministrului justiţiei.

După asasinarea jurnalistei, fiii ei au cerut demisia premierului Muscat, acuzându-l că s-a înconjurat de escroci şi a creat o cultură a impunităţii, care a transformat Malta într-o ‘insulă mafiotă’.

Citeşte şi: Reacţia Berlinului după ce Ankara a eliberat un cetăţean german

Autorităţile nu au predat deocamdată familiei trupul jurnalistei, ale cărei funeralii, care s-ar putea desfăşura în cadru privat, nu sunt aşteptate mai devreme de săptămâna viitoare.

Uciderea brutală a Daphnei Caruana Galizia (53 de ani), cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său în apropierea casei sale, la 16 octombrie,a provocat o undă de şoc în Europa şi a atras atenţia asupra faptului că vendetele politice şi criminalitatea organizată devin fenomene tot mai periculoase în Europa. Caruana Galizia a acuzat constant politicieni şi alţi oficiali maltezi de corupţie în popularul său blog Running Commentary, fiind dată în judecată de câteva ori.