DISTRIBUIȚI
wsj.com

Europol – agenţia Uniunii Europene pentru combaterea criminalităţii – a publicat vineri lista celor mai căutaţi 62 de infractori, sub titlul ‘Ascunşi la vedere’, semnalează dpa, potrivit agerpres

Pe listă figurează 61 de bărbaţi şi o singură femeie. Cei urmăriţi sunt suspecţi sau condamnaţi pentru fraude, trafic de droguri, jafuri şi omoruri. Printre aceştia se află şi un cetăţean român. Unii au reuşit să se sustragă executării unor pedepse mari cu închisoarea.


Citește și : Turcia riscă sancţiuni europene drastice în cazul lui Osman Kavala

Conform dpa, cel mai celebru nume de pe listă este probabil austriacul Jan Marsalek, 41 de ani, fost director general al agenţiei de plăţi Wirecard din Germania, „foarte suspect de comiterea de fraude comerciale în grup organizat, un caz deosebit de grav de delapidare şi alte infracţiuni economice şi împotriva proprietăţii”, arată Europol.

Profilele celor căutaţi sunt accesibile public pe o pagină de internet dedicată special, https://eumostwanted.eu. Conform acesteia, cetăţeanul român Miluţ-Liviu Ciucheş, în vârstă de 28 de ani, este căutat pentru infracţiuni, inclusiv violente şi în grup, comise în Irlanda. Europol trimite şi la pagina publicată despre acesta de poliţia română, https://www.politiaromana.ro/ro/most-wanted/ciuches-milut-liviu.

Pentru unii dintre cei căutaţi se oferă şi recompense. De exemplu, pentru informaţii despre germanul Norman Volker Franz, condamnat la închisoare pe viaţă pentru două omoruri, Europol ar plăti 25.000 de euro.

Citește și : Preşedintele Botswanei spune că diplomaţii străini au venit infectaţi cu Omicron din Europa

Agenţia poliţienească europeană consideră că mulţi dintre cei căutaţi desfăşoară activităţi care nu dau nimic de bănuit, undeva în lume, şi intră în relaţii normale cu oameni care nu îi suspectează de nimic – de unde şi titlul listei de anul acesta.

Europol a început să publice astfel de liste din 2016 şi a reuşit să aresteze 110 infractori, dintre care în 41 de cazuri s-a pornit de la informaţii trimise prin site-ul web respectiv.