DISTRIBUIȚI

‘Europa nu va face pauză’ din cauza crizei politice din Germania, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, în cursul unei conferinţe de presă la Bruxelles, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Vom continua să avansăm prezentând, cum era prevăzut, la 6 decembrie propunerile noastre’ privind proiectele de reformă în zona euro, a declarat Schinas, precizând că preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, a discutat luni cu cancelarul german Angela Merkel.


‘Preşedintele Comisiei Europene urmăreşte foarte îndeaproape evoluţiile politice din Germania’, a adăugat Schinas.

Acest proiect de propuneri pentru a reforma zona euro a fost anunţat de Juncker în cursul discursului program privind Starea Uniunii Europene în Parlamentul European, pe 13 septembrie.

Citeşte şi: Putin s-a întâlnit cu Bashar al-Assad la Soci şi l-a ‘felicitat’ pentru rezultatele în lupta împotriva terorismului

Propunerile urmează să fie discutate pe 15 decembrie la Bruxelles în cursul unui summit european al şefilor de stat şi de guvern consacrat acestei probleme.

Juncker, la fel ca şi preşedintele francez Emmanuel Macron, insistă pentru o aprofundare a Uniunii monetare europene. Macron ar dori în special un buget propriu al zonei euro, o ideea primită cu reticenţă atât de liberalii germani cât şi de o parte a conservatorilor cancelarului Merkel.

Preşedintele parlamentului german, Wolfgang Schaeuble, a afirmat marţi că partidele trebuie să dea dovadă de mai multă bunăvoinţă şi să-şi asume responsabilitatea de a forma un guvern de coaliţie deoarece Europa şi lumea au nevoie de Berlin ca aliat puternic şi de încredere, notează agenţia Reuters.

Citeşte şi: Iranul proclamă SFÂRŞITUL Statului Islamic în Siria şi Irak

‘Europa are nevoie de o Germanie care este capabilă să acţioneze. Reacţiile din străinătate arată că Europa şi multe ţări din lume au aşteptări de la noi’, a declarat Schaeuble în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal german) după eşuarea eforturilor de formare a unei coaliţii tripartite, între conservatorii cancelarului Angela Merkel – Uniunea Creştin-Democrată şi ramura sa bavareză Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU) -, Partidul Liber-Democrat (FDP, liberalii) şi Verzii (ecologiştii).

Potrivit AFP, Germania începe marţi consultări vizând ieşirea din criza politică declanşată de eşecul răsunător al cancelarului Angela Merkel de a constitui un nou guvern.