DISTRIBUIȚI
Archy Worldys

Eurodeputata de centru-stânga Klara Dobrev s-a calificat în al doilea tur al alegerilor primare organizate de opoziţie în Ungaria, împreună cu primarul ecologist al Budapestei şi un conservator, potrivit primelor rezultate parţiale, relatează AFP, potrivit agerpres.

Klara Dobrev, o avocată de 49 de ani, a obţinut circa 34% din voturi, devansându-i pe Gergely Karacsony, de 46 de ani (29%), şi Peter Marki-Zay, de 49 de ani (21%), au anunţat organizatorii.


Citește și :  Cehia cumpără din Franţa TUNURI de artilerie în valoare de sute milioane de euro

Peter Jakab, candidatul Jobbik, un partid cu trecut de extremă-dreapta, şi liberalul Andras Fekete-Gyor au fost eliminaţi din cursă.

Voturile au fost contabilizate în 75 dintre cele 106 circumscripţii electorale.

Încurajate de rezultatele promiţătoare ale alegerilor municipale din 2019 şi de sondajele favorabile, şase partide, care merg de la stânga până la naţionalişti, s-au aliat pentru a încerca să-l învingă pe şeful guvernului la final de mandat Viktor Orban în alegerile legislative din aprilie anul viitor.

Alegerile primare au fost suspendate două zile, din cauza unui atac cibernetic comis din străinătate şi a unei probleme informatice. Eveniment fără precedent în Ungaria, aceste alegeri primare sunt considerate totuşi un succes de opoziţie.

Circa 634.000 de persoane, respectiv aproape 7% din cei opt milioane de alegători ai acestei ţări membre UE, au luat parte la scrutin între 18 şi 28 septembrie, peste estimări.

Cel de-al doilea tur, care urma să aibă loc între 4 şi 10 octombrie, ar putea fi amânat cu mai multe zile.

Persoana care va câştiga scrutinul preliminar va fi în cursă pentru postul de prim-ministru şi circa o sută de reprezentanţi ar urma să fie aleşi în fiecare circumscripţie.

Aceste alegeri primare sunt fructul unui drum lung început în decembrie 2020. Fie ele liberală, ecologistă, socialistă sau provenită din extrema-dreaptă, formaţiunile reprezentate în parlament au semnat o declaraţie comună.

Ele s-au angajat la un program de guvernare, în condiţiile în care, separat, au pierdut fără drept de apel în faţa liderului Fidesz, Viktor Orban, în cele trei scrutine precedente.

Opoziţia ungară îi reproşează lui Viktor Orban, în vârstă de 58 de ani, pe care îl acuză de derivă autoritară şi de corupţie, că a înmulţit conflictele cu Bruxellesul pe tema migranţilor sau a drepturilor minorităţilor sexuale.

Klara Dobrev, vicepreşedintă a Parlamentului European, reprezintă partidul Coaliţia Democratică (DK). Ea este căsătorită cu fostul prim-ministru Ferenc Gyurcsany, căruia Viktor Orban i-a succedat în 2010.

Citește și : Rusia înregistrează un record de decese zilnice asociate covid

Acest economist care l-a învins pe Orban în alegerile din 2006 a devenit foarte nepopular după divulgarea la radio a unei înregistrări în care recunoştea că a minţit asupra stării reale a economiei ţării, care a trecut foarte aproape de faliment în 2008.

Peter Marki-Zay, catolic practicant şi tată a şapte copii, le-a declarat miercuri jurnaliştilor că el însuşi sau Gergely Karacsony probabil se va retrage din cursă, pentru a-i lăsa celuilalt o şansă de a o învinge pe Klara Dobrev în cel de al doilea tur.