DISTRIBUIȚI
Reuters

Statele Unite au numit oficial Gardienii Revoluţiei din Iran drept organizaţie teroristă, scrie Reuters. Anunţul a fost făcut public în Registrul Federal al SUA luni, scrie News.ro .

Statele Unite au anunţat decizia săptămâna trecută, un gest ”fără precedent”, cu scopul de a-şi amplifica campania de presiuni care nu a reuşit însă, până acum, să facă Teheranul să clintească.


Citește și : Șeful diplomației ungare: Fondurile europene nu sunt un cadou, ci o compensaţie pentru deschiderea pieţelor companiilor occidentale

Este pentru ”prima oară” când o organizaţie ”care face parte dintr-un Guvern străin” este vizată, a apreciat Donald Trump într-un comunicat cu privire la această decizie, care urmează să intre în vigoare la 15 aprilie.

Ministrul iranian de Externe Javad Zarif şi-a îndemnat imediat Guvernul să introducă, drept represalii, forţele americane în Orientul Mijlociu pe lista sa de grupări ”teroriste”.

Iranul se află deja, din 1984, pe lista americană foarte restrânsă a ”statelor care susţin terorismul”, alături de Coreea de Nord, Sudan şi Siria.

Citește și : Trump cere companiei Boeing să remedieze avionul 737 MAX şi să-i facă un ‘rebranding’