DISTRIBUIȚI
wikipedia

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat vineri că încă mai este un drum lung de parcurs până la încheierea unui acord privind Kosovo, la două săptămâni după ce a spus că este pregătit pentru un compromis în definirea frontierelor Serbiei cu Kosovo, potrivit agerpres.

‘Este foarte dificil să ajungem la un acord de orice fel. Nu suntem aproape de înţelegere, nu există un acord. Suntem foarte departe de acesta’, a subliniat Vucic într-o declaraţie acordată agenţiei de ştiri Beta, citată de agenţia EFE.


Citește și : UE va regreta planul său de ajutor economic pentru Iran, avertizează Netanyahu

‘Dacă vom ajunge la un acord, voi informa complet poporul în privinţa lui’, a promis preşedintele sârb, menţionând totodată că în curând se va întâlni cu liderul kosovar Hashim Thaci şi cu premierul albanez Edi Rama.

Preşedintele Serbiei a anunţat anterior că pe 9 septembrie va susţine unul dintre ‘cele mai importante discursuri’ din viaţa sa, în timpul unei vizite pe care o va face în nordul Kosovo, unde sunt concentraţi circa jumătate dintre cei aproximativ 100.000 de sârbi care trăiesc în această provincie care în anul 2008 şi-a autoproclamat independenţa.

Aleksandar Vucic a pledat recent pentru o viitoare ‘delimitare’ frontalieră cu Kosovo, în timp ce Hashim Thaci a cerut o ‘corectare a frontierelor’, declaraţii destul de vagi, dar care au fost interpretate ca fiind un posibil pas către o partiţie teritorială.

Însă liderul kosovar a reacţionat afirmând că nu susţine vreo partiţie şi nici un schimb de teritorii cu Serbia, el dorind prin ‘corectarea’ frontierelor despre care a vorbit ca trei localităţi majoritar albaneze din sudul Serbiei să facă parte din Kosovo şi se opune oricărei soluţii care ar însemna pierderea părţii de nord a Kosovo.

Citește și : John Bolton: SUA, pregătite să ajute Ucraina să contracareze o eventuală ingerinţă a Rusiei în alegeri

Anterior, politicieni sârbi şi unele media sârbe au sugerat o redesenare a frontierelor pentru ca zonele din nordul Kosovo majoritar sârbe să fie incluse în Serbia, în schimbul unor zone majoritar albaneze din Serbia.

Belgradul şi Pristina desfăşoară de trei ani un dialog mediat de Uniunea Europeană cu obiectivul normalizării relaţiilor, o condiţie pusă de Bruxelles pentru aderarea în blocul comunitar.