DISTRIBUIȚI

Întreaga populaţie a insulei Saint Vincent, situată în sudul Caraibelor, a rămas fără apă potabilă şi electricitate după erupţia de săptămâna trecută a vulcanului La Soufriere, a declarat luni un purtător de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, relatează dpa, potrivit agerpres.

În plus, circa 20.000 de persoane evacuate de pe insulă au încă nevoie de adăpost, a precizat Stephane Dujarric, citând rapoartele Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).


Vezi şi: Minneapolis stă pe un butoi cu pulbere după ce poliţia a împuşcat mortal un tânăr de culoare – VIDEO – Black News

Vulcanul, care se află în nordul insulei, a erupt ultima dată vineri, lansând o coloană de fum la o înălţime de 10 kilometri.

„Erupţia a afectat majoritatea mijloacelor de trai din partea de nord a insulei, inclusiv cultivarea bananelor, iar fluxurile de cenuşă şi de lavă au împiedicat circulaţia persoanelor şi a mărfurilor”, a explicat Dujarric într-o conferinţă de presă.

Tremurăturile se simţeau încă din week-end şi o nouă explozie a avut loc luni, potrivit Centrului de Cercetări Seismice al Universităţii din Indiile de Vest (UWI).

Potrivit OCHA, „explozii, însoţite de căderi de cenuşă, similare sau cu o magnitudine mai mare, vor continua să apară în următoarele câteva zile”.

Citeşte şi: Mai mulţi oameni au fost ÎMPUŞCAŢI într-un liceu din Tennessee – Black News

Saint Vincent, principala insulă a statului Saint Vincent şi Grenadine, are o populaţie de circa 100.000 de locuitori.

Potrivit ONU, aproximativ 3.500 de persoane au fost transportate în 85 de adăposturi de urgenţă.

La Soufriere, cu o înălţime de 1.178 metri, este singurul vulcan activ de pe Saint Vincent. În timpul unei erupţii din 1902, aproximativ 1.500 de oameni au murit. Ultima erupţie s-a produs în 1979.