DISTRIBUIȚI
tass

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a sugerat că Ankara ar putea interzice importul unor bunuri din Israel din cauza uciderii de către forţele israeliene a unor protestatari palestinieni la frontiera cu Gaza, au relatat marţi mass-media, citate de Reuters, potrivit agerpres.

Erdogan, care candidează pentru un nou mandat de preşedinte la alegerile din iunie, a găzduit săptămâna trecută o reuniune a liderilor ţărilor musulmane, care au condamnat evenimentele din Gaza de la 14 mai, când peste 60 de palestinieni au fost ucişi, şi decizia SUA de a-şi muta la Ierusalim ambasada din Israel.


Citește și : Un an de la atentatul din Manchester. Theresa May și prinţul William, alături de familii la o ceremonie în memoria victimelor

Vorbind cu jurnaliştii la bordul avionului care l-a adus duminică din Bosnia înapoi în Turcia, Erdogan a spus că Organizaţia Cooperării Islamice (OCI), care are 57 de membri, a recomandat impunerea unui boicot asupra produselor israeliene.

„Sper că ţările membre ale OIAC vor implementa decizia de boicot, aşa cum prevăd recomandările. Prin urmare, niciun produs nu ar mai trebui adus de acolo. Evident, vom analiza situaţia în acelaşi mod”, a spus Erdogan, citat de ziarul Hurriyet.

OCI a reiterat într-o declaraţie adoptată vineri apelul ca ţările membre să interzică „intrarea produselor din coloniile israeliene pe pieţele lor”, făcând referire la bunuri produse în Cisiordania şi Înălţimile Golan ocupate de Israel. Apelul nu viza toate produsele israeliene.

Declaraţia cerea de asemenea „restricţii economice asupra ţărilor, oficialilor, parlamentelor, companiilor sau persoanelor fizice” care urmează exemplul SUA şi îşi mută ambasadele la Ierusalim.

Citește și : Cel puţin 12 membri ai forţelor afgane, uciși în atacuri ale talibanilor în estul Afganistanului