DISTRIBUIȚI
AP

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat marţi că Turcia este pregătită să coopereze cu Israelul asupra unui proiect de gazoduct în estul Mediteranei, semnalând astfel dorinţa Ankarei de a reînnoi relaţiile cu această ţară, notează France Presse, potrivit agerpres.

„Ministrul nostru de atunci al energiei, Berat Albayrak, era în discuţii cu Israelul pentru a aduce gaz (din Mediterana) în Europa prin Turcia. Putem face asta acum”, a declarat şeful statului turc, referindu-se la un nou proiect ce ar urma să aducă gaze din estul Mediteranei în Europa.


Citește și : Canada autorizează pastila anti-COVID-19 de la Pfizer

Ankara s-a opus ferm în trecut unui proiect similar, acum blocat şi în care Israelul şi rivalul istoric al Turciei, Grecia, erau asociaţi.

Denumit EastMed, acest proiect a fost susţinut de fostul preşedinte american Donald Trump.

Dar, potrivit presei israeliene şi turce, Washingtonul a informat Grecia săptămâna trecută că nu va mai sprijini proiectul din cauza tensiunilor pe care le provoacă cu Ankara.

„Cred că Statele Unite s-au retras după ce au făcut analize financiare şi au constatat că nu există niciun beneficiu de tras din aceasta”, a estimat şeful statului turc.

După retragerea Statelor Unite, un nou proiect de conductă, ce ar urma acum să treacă prin Turcia, ar putea, potrivit lui Erdogan, să vadă lumina zilei.

„Avem discuţii cu preşedintele israelian (Isaac) Herzog. El ar putea vizita Turcia. Prim-ministrul (Naftali) Bennett are de asemenea o abordare pozitivă”, a adăugat el.

Ankara a anunţat deja în noiembrie anul trecut o apropiere „progresivă” de Israel şi alte ţări din regiune.

Relaţiile dintre Ankara şi Israel au fost tensionate de la incidentul Mavi Marmara din 2010, când forţele israeliene au lansat un atac mortal asupra unei nave turceşti ce încerca să aducă ajutoare în Gaza.

Citește și : Dominic Raab îl apără pe BoJo în scandalul ‘Partygate’: ‘Este un nonsens!’

Ambele ţări şi-au rechemat ambasadorii în 2018 după moartea unor manifestanţi palestinieni în Gaza.

Potrivit preşedintelui turc, cooperarea dintre cele două ţări s-ar putea baza pe principiul „câştig-câştig”.

„Ca politicieni, ar trebui să fim aici nu pentru a lupta, ci pentru pace”, a spus el.