DISTRIBUIȚI
Reuters

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri că Uniunea Europeană nu are autoritatea să ia vreo decizie cu privire la Libia, făcând astfel aluzie la decizia miniştrilor europeni de externe de a crea o misiune militară aeriană şi navală – şi eventual terestră – pentru a împiedica furnizarea de arme către părţile beligerante în conflictul libian, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

”UE nu are dreptul să ia vreo decizie cu privire la Libia. UE încearcă să profite de situaţie”, a spus Erdogan în declaraţii transmise de postul NTV. ”De unde aţi scos această autoritate ? Nu aveţi un asemenea drept, nici pe pământ, nici pe mare”, a adăugat preşedintele turc.


Citește și: Londra dezvăluie noul sistem de imigrație post-Brexit

Într-un discurs susţinut în faţa membrilor formaţiunii sale, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), Erdogan a insistat că Turcia va sprijini în continuare Guvernul de Uniune Naţională (GNA) de la Tripoli, recunoscut de ONU şi condus de Fayez al-Sarraj, care se confruntă cu aşa-numita Armată Naţională Libiană (ANL), condusă de mareşalul Khalifa Haftar.

”Susţinem guvernul legitim de la Tripoli pentru a restabili suveranitatea în întreaga ţară”, a asigurat liderul turc, care a trimis recent trupe în Libia în sprijinul guvernului condus de Al-Sarraj.

Acesta din urmă mai este sprijinit în principal de Qatar, dar autoritatea sa se limitează la capitala Tripoli, încercuită de trupele lui Haftar, care la rândul său este susţinut economic şi militar de mai multe ţări, printre care Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Rusia, dar şi de Franţa şi SUA pe plan politic.

Miniştrii europeni de externe au convenit luni asupra unei misiuni de monitorizare a respectării embargoului de arme împotriva Libiei.

Citește și: Un mexican ARESTAT în SUA pentru spionaj în favoarea Rusiei

Decizia cuprinde şi măsuri menite să calmeze temerile unor state că prezenţa din nou a unor nave europene pe Mediterana va fi un factor de încurajare a migranţilor care încearcă să ajungă în Uniunea Europeană pornind de pe coastele Libiei, după ce navele precedentei misiuni europene de patrulare pe Mediterana, Sophia, s-au implicat în acţiuni de salvare a migranţilor pe mare.

Astfel, navele vor fi desfăşurate în partea de est a Mediteranei, departe de rutele folosite de migranţi, iar operaţiunile navale vor fi suspendate dacă se observă o creştere a numărului migranţilor care încearcă să traverseze Mediterana către Europa.